Mii de oameni la Mănăstirea Nicula. Vor să atingă o icoană considerată făcătoare de minuni

×
Codul embed a fost copiat

O mare de credință și speranță s-a revărsat la Mănăstirea Nicula din județul Cluj, unde a început cel mai mare pelerinaj ortodox din Ardeal. Mii de oameni vor să se închine unei icoane vechi de trei secole, considerată făcătoare de minuni.

Apogeul sărbătorii îl reprezintă Sfanta liturghie de joi, când este praznicul Adormirii Maicii Domnului. Până atunci, pe o căldură sufocantă, sute de persoane au pornit pe jos, spre mănăstire, într-o procesiune impresionantă.

După un drum lung și istovitor, a urmat o noapte de rugăciune.

Credincioșii au înconjurat de trei ori biserica din lemn, pe coate și genunchi.

Bătrână: „Am 84 de ani. Mi-e dragă călătoria asta și simt o fericire și bucurie în suflet. Vin din Vatra Dornei”.

Citește și
Sfantul Nifon
Pelerinaj la moaștele Sfântului Nifon. O femeie a leșinat când a ajuns la raclă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Sunt mulți pelerini și din străintate. Cu toții își pun nădejdea în ajutorul Maicii Domnului și se închină la icoana veche de peste trei secole, despre care se spune că a lăcrimat timp de 26 de zile, în anul 1699.

Fie că vin din Australia, din America, din toate colțurile Europei sau din Timișoara, Iași, Constanța, sutele de pelerini care au intrat pe porțile mănăstirii vor petrece trei zile aici de rugăciune, vor dormi în aer liber și au cu ei puține lucruri, cărți de rugăciuni și mâncare.

Miercuri, sute de oameni au pornit într-o altă procesiune până la mănăstire.

IPS Andrei Andreicu, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului: „E foarte frumos din punct de vedere spiritual. Îl rugăm pe Dumnezeu ca rugăciunile tuturor celor care sunt în acest pelerinaj să le împlinească. Maica Domnului să ne ocrotească sub sfântul ei acoperământ. La mulți ani!”.

La eveniment a participat și Mitropolitul ortodox de Rwanda și Burundi.

Femeie: „Ne rugăm pentru copii. Sunt pentru prima dată. Simt mare bucurie. Maica Domnului ne ajută”.

Flavia: „În primul rând, vreau să îi mulțumesc Maicii Domnului, ca în fiecare an. Toată familia suntem aici. Inclusiv surioara mea de 5 ani este pe aici”.

Femeie: „Pe jos vin de la Gherla. M-a vindecat Măicuța Domnului de picioare de când vin pe jos. Nu mă mai dor. M-au durut foarte rău!”.

Miercuri seară, la Mănăstirea Nicula va începe privegherea, iar icoana va fi scoasă din biserică. La miezul nopții, aceasta va fi purtată pe brațe de preoți. Cum odată cu praznicul se încheie și postul Adormirii Maicii Domnului, credincioșii vor primi, după slujbă, sarmale și cozonaci.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mitropolitul de Rwanda, la cel mai mare pelerinaj ortodox din Ardeal
Mitropolitul de Rwanda, la cel mai mare pelerinaj ortodox din Ardeal

Mii de oameni au ajuns încă de marţi seară la Mănăstirea Nicula din judeţul Cluj şi se pregătesc pentru cel mai mare pelerinaj ortodox din Ardeal.

Pelerinaj la moaștele Sfântului Nifon. O femeie a leșinat când a ajuns la raclă
Pelerinaj la moaștele Sfântului Nifon. O femeie a leșinat când a ajuns la raclă

Aproape 13 mii de credincioși au înfruntat căldura pentru a se închina la moaștele Sfântului Nifon, la catedrala din Târgoviște.

Procesiune impresionantă la Suceava. 5.000 de pelerini, pelerinaj la moaştele cu racla Sfântului Ioan cel Nou
Procesiune impresionantă la Suceava. 5.000 de pelerini, pelerinaj la moaştele cu racla Sfântului Ioan cel Nou

Aproximativ 15.000 de pelerini au însoţit moaştele cu racla Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, protectorul oraşului, pe străzile oraşului.

Lanul de lavandă din Mădăraș, loc de pelerinaj. Fotografiile realizate de turişti
Lanul de lavandă din Mădăraș, loc de pelerinaj. Fotografiile realizate de turişti

În a doua zi de Rusalii mulţi romani au ales să facă o călătorie într-un cadru de poveste. În judeţul Mureş a fost un adevărat pelerinaj la Mădăraș, într-un lan de lavandă unde are loc cel mai mare festival din zonă.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.