Ministerul Justiţiei a primit cererea autorităţilor bulgare cu privire la condiţiile de detenţie de care ar beneficia Udrea

Elena Udrea

Ministerul Justiţiei anunţă ca a primit, joi, cererea autorităţilor judiciare din Bulgaria cu privire la condiţiile de detenţie de care ar beneficia Elena Udrea în cazul extrădării.

Răspunsul urmează să fie pregătit de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi va fi trimis de Tribunalul Bucureşti.

”Ministerul Justiţiei a primit, astăzi, 14 aprilie 2022, cererea autorităţilor judiciare de executare din Bulgaria, înregistrată la MJ cu nr. 31807/14.04.2022, cu privire la condiţiile de detenţie de care ar beneficia numita U.E.G. în cazul predării către România. Cererea a fost înaintată de îndată Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în vederea soluţionării. Administraţia Naţională a Penitenciarelor va transmite documentul finalizat către Ministerul Justiţiei care, conform legii, îl va înainta Tribunalului Bucureşti, ca instanţă emitentă a mandatului european de arestare (MEA). Tribunalul Bucureşti îl va comunica ulterior autorităţilor bulgare, asigurând şi traducerea acestuia”, a transmis, joi, Ministerul Justiţiei, într-un comunicat de presă.

Instituţia afirmă că ”acordă constant asistenţă tuturor autorităţilor române şi străine implicate în procedurile de executare a mandatelor europene de arestare, care solicită sprijinul, în limitele competenţelor acordate de lege şi cu respectarea deplină a independenţei organelor judiciare”.

”Ministerul Justiţiei manifestă deplină deschidere şi disponibilitate şi în acest caz, cu garanţia respectării rolului conferit de lege şi de legislaţia unională aplicabilă”, a mai transmis instituţia.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Miercuri, judecătorii din Bulgaria au amânat cu cinci zile pronunţarea în dosarul în care se discută extrădarea Elenei Udrea în România, pentru a ispăşi pedeapsa primită în dosarul Gala Bute.

De asemenea, magistraţii au decis să ceară informaţii suplimentare de la autorităţile române, inclusiv despre condiţiile de detenţie din România, potrivit News.ro.

Decizia finală ar urma să fie pronunţată în 19 aprilie, perioadă în care Elena Udrea rămâne în arest preventiv.

Udrea a fost reţinută în Bulgaria, în baza unui mandat european de arestare emis de autorităţile româneşti. Ea a fost iniţial reţinută pentru 24 de ore, măsura fiind prelungită.

Ea a fost condamnată definitiv la şase ani de închisoare, dar a reuşit să iasă din ţară, prin Vama Giurgiu, înainte de emiterea mandatului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Suspendarea și exmatricularea revine în învățământul românesc pentru elevii cu abateri grave. Proiect în dezbatere publică
Suspendarea și exmatricularea revine în învățământul românesc pentru elevii cu abateri grave. Proiect în dezbatere publică

Elevii care comit abateri grave vor putea fi suspendați sau exmatriculați, chiar și până în următorul an școlar, dacă Statutul elevului și regulamentul unităților de învățământ va fi adoptat de Ministerul Educației.

Un grup de motocicliști din Sibiu a observat că le-a dispărut un coleg. După câteva ore au făcut o descoperire șocantă
Un grup de motocicliști din Sibiu a observat că le-a dispărut un coleg. După câteva ore au făcut o descoperire șocantă

Un motociclist de 35 de ani din Sibiu, care făcea parte dintr-un grup care se deplasa pe traseul Durău - Izvorul Muntelui, a murit în Parcul Naţional Ceahlău.

Care sunt cele două lucruri despre care cei mai mulți români spun că le-ar asigura o viață de calitate. Surpriză uriașă
Care sunt cele două lucruri despre care cei mai mulți români spun că le-ar asigura o viață de calitate. Surpriză uriașă

Românii și-au schimbat părerea - atunci când îi întrebi ce le-ar asigura o viață de calitate.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.