Ministerul Transporturilor: Am informat Agenţia UE pentru Siguranţa Aviaţiei după ce Wizz Air a anulat 9 curse într-o zi

Wizz Air
Pro TV

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Bogdan Mîndrescu anunţă că a sesizat Agenţia Uniunii Europene pentru Siguranţa Aviaţiei cu privire la problema zborurilor operate de Wizz Air din România.

”Astăzi am avut o serie de discuţii extrem de aplicate în legătură cu anulările zborurilor, întârzierile în operare şi situaţia pasagerilor companiei Wizz Air în România. La întâlnire au participat Yvonne Moynihan, Chief Corporate Officer Wizz Air Group, Zsuzsanna Poss, Chief Communications and Customer Officer Wizz Air Group, şi Diarmuind O Conghaile, Managing Director Wizz Air Malta. I-am înştiinţat oficial pe reprezentanţii Wizz Air că am informat Agenţia Uniunii Europene pentru Siguranţa Aviaţiei (acest organism fiind şi cel care a licenţiat compania aeriană) pentru a pune cu celeritate în aplicare legislaţia în materie, având în vedere că Wizz Air a anulat 9 curse într-o zi din motive tehnice”, a arătat Bogdan Mîndrescu, vineri seară, într-o postare pe Facebook.

El a adăugat că a cerut de urgenţă conducerii Wizz Air un plan de măsuri concrete prin care să reducă numărul de curse anulate din motive tehnice şi să asigure coerenţa curselor aeriene, rezolvând şi problema personalului navigant care lucrează peste limita de timp permisă.

”Prezent la discuţii, Preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, a informat reprezentanţii Wizz Air că a anunţat Autoritatea europeană pentru drepturile pasagerilor în legatură cu situaţiile generate la noi în ţară de către Wizz Air. Am informat conducerea Wizz Air că îi vom monitoriza cu atenţie şi i-am avertizat, totodată, că nu vom tolera niciun derapaj de la reglementările internaţionale şi naţionale în domeniul aviaţiei”, a mai arătat secretarul de stat.

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) anunţă, joi, că românii care întâmpină diverse probleme cu zborurile Wizz Air pot depune sesizari pe site-ul Centrului European al Consumatorilor Romania. Firma nu poate fi sancţionată de către autorităţile din România, întrucât nu are reprezentanţă în ţara noastră.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.