Ministrul Energiei: Furnizorii au emis facturi necompensate și neplafonate. Ce trebuie să facă cei aflați în această situație

Gazele s-au scumpit din cauza rușilor, spune ministrul Energiei. ”Cu toții știm motivul”
Agerpres

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, afirmă că există numeroşi furnizori de energie care au emis facturi către clienţi ignorând legea care stabileşte plafonarea de preţ şi compensări pentru facturi.

Ministrul a spus că și el s-a aflat în situaţia de a primi o factură cu tarif necompensat şi neplafonat.

Virgil Popescu le recomandă celor care constată că au astfel de facturi să nu le plătească şi să ceară furnizorului recalcularea, iar în caz contrar să se adreseze Autorităţii pentru Protecţia Consumatorilor.

"Da, furnizorii au greşit şi au greşit că au emis facturi către oameni, unii dintre ei, să zicem, fără compensare, fără plafonare. Un mare furnizor până astăzi a dat drumul la facturi fără să aplice legea. Abia astăzi şi probabil în urma controlului declanşat de către Autoritatea de Protecţia Consumatorului, solicitat de mine săptămâna trecută, pentru a verifica la absolut toţi furnizorii de energie electrică şi gaze naturale dacă aplică legea (...) şi eu am primit factură de la acel furnizor necompensată şi neplafonată, abia în urma acestui control care a pornit şi avansează au început să emită facturi. Toţi au dat, să zicem aşa, în ghilimele, vina pe faptul că a trebuit să-şi adapteze programele informatice. Atât de greu să fie să-ţi adaptezi un program informatic pentru a face nişte scăderi, înmulţiri, împărţiri? Până la urmă lucrurile sunt simple”, a afirmat ministrul Energiei la Realitatea Plus, potrivit News.ro.

El a făcut un apel către furnizori "să-şi revină şi să dea drumul la facturile recorectate", susţinând că există încă furnizori mici, care lucrează mai ales în mediul rural, care nu aplică plafonul şi compensarea.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Virgil Popescu a arătat că crede că din informaţiile pe care le are, de luni, 10 decembrie, şi ultimul furnizor şi-a adaptat sistemul informatic pentru emiterea facturilor conform legislaţiei care prevede plafonare şi compensare.

El a spus că "un furnizor care nu are foarte mulţi clienţi, dar un furnizor cu foarte mare potenţial" a respectat legea, el spunând că se referă la Hidroelectrica.

Ministrul le-a recomandat consumatorilor care constată că furnizorii nu au respectat legea atunci când au emis facturile să nu le plătească înainte de a regla situaţia.

"Cum să plătim o factură la un hoţ? Încercăm întâi de bună voie cu hoţul, între ghilimele, să spunem aşa. Dacă nu aplică legea, e clar că face o infracţiune, nepunerea în practică a unei legi este o infracţiune, chiar dacă legea nu are o sancţiune, există corecţii prin celelalte legi. Nu plătim, încercăm să vorbim, dacă nu, reclamaţie directă către Protecţia Consumatorului”, a explicat ministrul.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Suspendarea și exmatricularea revine în învățământul românesc pentru elevii cu abateri grave. Proiect în dezbatere publică
Suspendarea și exmatricularea revine în învățământul românesc pentru elevii cu abateri grave. Proiect în dezbatere publică

Elevii care comit abateri grave vor putea fi suspendați sau exmatriculați, chiar și până în următorul an școlar, dacă Statutul elevului și regulamentul unităților de învățământ va fi adoptat de Ministerul Educației.

Un grup de motocicliști din Sibiu a observat că le-a dispărut un coleg. După câteva ore au făcut o descoperire șocantă
Un grup de motocicliști din Sibiu a observat că le-a dispărut un coleg. După câteva ore au făcut o descoperire șocantă

Un motociclist de 35 de ani din Sibiu, care făcea parte dintr-un grup care se deplasa pe traseul Durău - Izvorul Muntelui, a murit în Parcul Naţional Ceahlău.

Care sunt cele două lucruri despre care cei mai mulți români spun că le-ar asigura o viață de calitate. Surpriză uriașă
Care sunt cele două lucruri despre care cei mai mulți români spun că le-ar asigura o viață de calitate. Surpriză uriașă

Românii și-au schimbat părerea - atunci când îi întrebi ce le-ar asigura o viață de calitate.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.