Ministrul Sănătăţii: Persoanele care lucrează într-un spital COVID vor beneficia de stimulentul de 2500 lei

Nelu Tataru
Agerpres

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, sâmbătă, la Sfântu Gheorghe, că orice persoană care lucrează într-un spital dedicat tratării pacienţilor COVID va beneficia de stimulentul de risc de 2500 de lei, scrie Agerpres. 

"După cum aţi putut vedea, legislaţia care a fost elaborată cuprinde orice persoana care lucrează într-un spital dedicat COVID şi care a avut legătură cu o persoană infectată COVID, de la poartă până la ieşire. Asta trebuie să specifice fiecare manager în parte. Am şi lăsat libertatea coordonatorului sau şefului să nominalizeze aceste persoane, noi de la centru nu putem şti care sunt aceste persoane, dar cei de aici le pot identifica", a declarat ministrul Sănătăţii. 

Nelu Tătaru a mai menţionat că a venit la Sfântu Gheorghe pentru a verifica dacă sunt respectate circuitele medicale şi dacă sunt asigurate medicamentele, materialele şi echipamentele de protecţie necesare. Acesta a precizat că a sesizat anumite probleme care vor trebui remediate, legate de circuitele medicale şi de atitudinea unor pacienţi care nu respectă regulile impuse de autorităţi.

Ministrul Sănătăţii a menţionat că începând cu 15 mai se vor lua o serie de măsuri de relaxare, dar deocamdată numărul de cazuri COVID continuă să fie pe o curbă ascendentă.

"Odată cu scăderea numărului de cazuri vom avea o şi relaxare mai mare, dar nu recomand relaxare deocamdată. (...) Suntem pe o curbă ascendentă, chiar dacă acensiunea nu mai este aşa de abruptă (...) Chiar dacă suntem în faza aia de dinţi de fierăstrău, în care aveam jocuri în numărul de cazuri de la o zi la alta, avem încă decese, avem persoane la Terapie Intensivă (...) Prin respectarea unor reguli, prin impunerea unei izolări voluntare, a unei distanţări sociale ar trebui să se limiteze transmiterea comunitară (...) Noi pregătim anumite planuri pentru relaxare (...) şi fiecare sector în parte va avea parte de o relaxare, dar progresivă, graduală în măsura inversă în care au fost impuse", a mai spus acesta.

Citește și
coronavirus
Cercetător israelian: Coronavirusul ar dispărea în 70 de zile, indiferent de restricțiile sociale impuse
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Potrivit ministrului Sănătăţii, la nivel naţional sunt în prezent 70 de puncte Real Time PCR pentru testarea COVID, dar ele funcţionează sub capacitate.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Cei 15 medici români aflați în Italia s-au întors în țară cu echipamente donate de Papa
Cei 15 medici români aflați în Italia s-au întors în țară cu echipamente donate de Papa

O aeronavă C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române i-a adus în țară, sâmbătă, pe cei 15 medici și asistenți medicali români care au fost în Italia pentru a da o mână de ajutor în lupta cu Covid-19.

Cercetător israelian: Coronavirusul ar dispărea în 70 de zile, indiferent de restricțiile sociale impuse
Cercetător israelian: Coronavirusul ar dispărea în 70 de zile, indiferent de restricțiile sociale impuse

În vreme ce statele lumii încearcă să găsească modalități prin care să oprească răspândirea noului coronavirus, tot mai mulți cercetători prezintă teorii referitoare la sfârșitul pandemiei ce a dus la decesul a peste 197.000 de oameni.

Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 25 aprilie. Peste 200.000 de decese la nivel mondial
Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 25 aprilie. Peste 200.000 de decese la nivel mondial

Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 25 aprilie. Pandemia de coronavirus a ucis cel puţin 201.663 de persoane în întreaga lume de la apariţia sa în luna decembrie, în China, arată ultimele date oferite de worldometers.info.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.