Minivacanța de Ziua Unirii s-a încheiat, iar aglomerația s-a mutat pe Valea Prahovei

×
Codul embed a fost copiat

Mulți români și-au încheiat vacanța prilejuită de Sărbătoarea Unirii, cu o lungă zi în trafic. Sejurul a fost plin, spun cei care au petrecut ultimele trei zile, la munte, pe Valea Prahovei.

Au avut zăpadă din belșug, au făcut mișcare, dar la final, au fost nevoiți să îndure aglomerația de pe DN1. Drumul de la Brașov la București a durat și patru ore și jumătate.

La Predeal, coloana de mașini părea încremenită și se întindea pe kilometri întregi, la amiază.

„Trebuie să ajungem la Constanța, cred că mai stăm vreo șapte-opt ore până atunci. Când vii către distracție, parcă merită, dar când pleci", spunea un șofer din trafic.

Unii turiști au ieșit din mașini, să își dezmorțească picioarele.

Citește și
Sezonul de schi din Sinaia s-a închis mai devreme decât fusese anunțat din cauza unei defecțiuni a telegondolei
Starea pârtiilor de schi în minivacanța de 24 Ianuarie. Cum se schiază în Poiana Brașov și în alte stațiuni din țară
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Teodora Puzdrea, corespondent PROTV: ,,Cozile kilometrice încep înainte de Predeal. Potrivit aplicațiilor de trafic, drumul de aici până în București este parcurs în aproximativ trei ore și jumătate".

Din fericire, drumul nu e singura amintire cu care s-au întors oamenii din vacanță. La Azuga, ninsoarea i-a făcut fericiţi pe vizitatori.

„Este perfect pur și simplu”, spune, bucuros, un copil.

Un bărbat din Buzău nu mai schiase de mult. „La noi ăștia mai în vârstă e mai greu, eu am schiat în copilărie dar e mult de atunci.”

De altfel, monitorii de schi spun că au avut mulți învățăcei pe pârtie, chiar dacă sporturile de iarnă sunt costisitoare. O oră cu instructor ajunge la 120 de lei.

Andrei Pintenaru, instructor de schi: „Cam o oră de schi ajunge undeva la 250 de lei cu totul cu urcări, închirierea unui echipament de schi sau de snowboard”

Cât au costat trei zile de distractie

O plimbare cu sania trasă de cai, de aproximativ jumătate de oră, costă 30 de lei de persoană.

Turistă: „Foarte frumos, superb, o plimbare de vis, ca în poveşti.”

Au fost și turiști care s-au dus la munte doar pentru o zi, cât să ia un pic de aer curat și o masă bună.

„Așa, per masă vreo 300 de lei la cină de exemplu, 4-5 persoane” spun aceștia.

În total, trei zile în care să te bucuri de iarnă și să uiți de grijile zilnice costă peste 3.000 de lei. Calculul include cazare la un hotel de trei stele, masa la restaurant, închirierea echipamentului de schi, lecții zilnice, timp de două ore, cu un instructor, și cartela de transport pe cablu.

De acum și până la Paște, bugetarii nu mai au nicio zi liberă. Următoarea vacanță școlară începe pe 15 aprilie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Românii petrec minivacanța de 24 ianuarie la munte. Ce surprize le-au pregătit hotelurile
Românii petrec minivacanța de 24 ianuarie la munte. Ce surprize le-au pregătit hotelurile

Cele trei zile de vacanță prilejuite de sărbătoarea Unirii de pe 24 ianuarie, vin cu mai multă zăpadă decât Crăciunul și Revelionul - motiv de mare bucurie pentru românii care s-au îndreptat către munte.

Starea pârtiilor de schi în minivacanța de 24 Ianuarie. Cum se schiază în Poiana Brașov și în alte stațiuni din țară
Starea pârtiilor de schi în minivacanța de 24 Ianuarie. Cum se schiază în Poiana Brașov și în alte stațiuni din țară

Minivacanţa de 24 Ianuarie a început deja, iar cei care vor să schieze în aceste zile o pot face în majoritatea stațiunilor din țară. 

Turiștii care au ales Maramureșul pentru minivacanță au avut parte de zăpadă ca în povești
Turiștii care au ales Maramureșul pentru minivacanță au avut parte de zăpadă ca în povești

Turiștii care au ales Maramureșul drept destinație pentru această minivacanță s-au trezit înconjurați de peisaje de poveste.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.