Momente de groază pentru pasagerii unui autocar aproape de vama din Vaslui. Roțile au luat foc din cauza temperaturilor mari

autocar Albita
Vremea Noua

Momente de groază pentru zeci de pasageri ai unui autocar aflat în apropierea vămii Albița din județul Vaslui. Din cauza temperaturilor deosebit de ridicate care au încins asfaltul, roțile vehiculului au luat foc.

Autocarul efectua o cursă Oradea-Chișinău. Incendiul a fost observat la timp, astfel că toate persoanele din interior au reușit să evacueze vehiculul la timp, potrivit Vremea Nouă.

Cum au găsit pompierii din Huși roțile autocarului din Vaslui

„Secția de pompieri Huși a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și un echipaj specializat pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la roțile unui autocar. La sosirea echipajului de intervenție, incendiul se manifesta la două dintre cauciucurile autocarului oprit în apropierea vămii Albița,” au transmis reprezentanții ISU Vaslui.

„Până la sosirea pompierilor, toți cei 60 de călători se autoevacuaseră din mijlocul de transport. Incendiul a fost lichidat în cinci minute. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic. Autocarul efectua o cursă pe ruta Oradea–Chișinău,” au mai spus aceștia.

Citește și
valuri de caldura, energie, Europa
Valurile de căldură extremă ar putea înrăutăți problemele de energie în Europa. Tarifele ar putea crește pe perioada verii
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
STUDIU: 1.000 de noi microbi s-ar putea răspândi printre oameni din cauza topirii ghețarilor. Primele țări la risc de boli
STUDIU: 1.000 de noi microbi s-ar putea răspândi printre oameni din cauza topirii ghețarilor. Primele țări la risc de boli

Aproape 1.000 de specii noi de bacterii au fost descoperite în zăpada și gheața din ghețarii tibetani, stârnind teamă cu privire la răspândirea bolilor pe măsură ce calotele glaciare se topesc din cauza încălzirii globale.

Valurile de căldură extremă ar putea înrăutăți problemele de energie în Europa. Tarifele ar putea crește pe perioada verii
Valurile de căldură extremă ar putea înrăutăți problemele de energie în Europa. Tarifele ar putea crește pe perioada verii

Valurile de căldură extremă ar putea înrăutăți problemele de energie în Europa, a avertizat un cercetător meteorologic din Londra.

Vanuatu a declarat stare de urgență: „Planeta noastră este deja prea fierbinte și periculoasă. Suntem în pericol.”
Vanuatu a declarat stare de urgență: „Planeta noastră este deja prea fierbinte și periculoasă. Suntem în pericol.”

Premierul unei țări din Oceanul Pacific de Sud a avertizat că planeta noastră este deja prea fierbinte și periculoasă din cauza crizei climatice.

Avertisment pentru toate țările lumii, după ce în Pakistan și în India temperatura a ajuns la 50 de grade Celsius
Avertisment pentru toate țările lumii, după ce în Pakistan și în India temperatura a ajuns la 50 de grade Celsius

Liderii planetei trebuie să acționeze acum sau dezastrele climatice și meteorologice vor fi din ce în ce mai extinse și mai intense, a avertizat un ministru al Pakistanului.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.