Un TIR scăpat de sub control a distrus tot ce i-a ieșit în cale. Șoferul a leșinat la volan. VIDEO

tir
9news.com

Un TIR scăpat de sub control a deviat de pe șosea, devastând totul în cale. Imaginile șocante au fost surprinse de o camera de bord și publicate ulterior pe rețelele sociale, potrivit 9News.

Pe filmare se observă cum şoferul unui TIR pierde controlul direcţiei de mers, după ce I s-a făcut rău la volan. Vehiculul deviază de pe șosea și se izbește violent de copaci, semne rutiere și stâlpi de electricitate.

În cele din urmă, TIR-ul se oprește într-un gard, la doar câțiva metri distanță de o casă. Din fericire, vehiculul nu a intrat în niciun autoturism din trafic și nimeni nu a fost rănit.

Șoferul care a surprins incidentul cu camera de bord a declarat pentru 9News: „A pierdut complet controlul și venea spre mine, așa că am pus piciorul pe accelerație pentru a-l evita. A început să se izbească de lucruri, apoi am oprit imediat, am fugit și l-am ajutat pe șofer să coboare din camion”.

Șoferul TIR-ului, un bărbat în vârstă de 31 de ani, a leșinat în timp ce conducea. Acesta a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. 

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Suspendarea și exmatricularea revine în învățământul românesc pentru elevii cu abateri grave. Proiect în dezbatere publică
Suspendarea și exmatricularea revine în învățământul românesc pentru elevii cu abateri grave. Proiect în dezbatere publică

Elevii care comit abateri grave vor putea fi suspendați sau exmatriculați, chiar și până în următorul an școlar, dacă Statutul elevului și regulamentul unităților de învățământ va fi adoptat de Ministerul Educației.

Un grup de motocicliști din Sibiu a observat că le-a dispărut un coleg. După câteva ore au făcut o descoperire șocantă
Un grup de motocicliști din Sibiu a observat că le-a dispărut un coleg. După câteva ore au făcut o descoperire șocantă

Un motociclist de 35 de ani din Sibiu, care făcea parte dintr-un grup care se deplasa pe traseul Durău - Izvorul Muntelui, a murit în Parcul Naţional Ceahlău.

Care sunt cele două lucruri despre care cei mai mulți români spun că le-ar asigura o viață de calitate. Surpriză uriașă
Care sunt cele două lucruri despre care cei mai mulți români spun că le-ar asigura o viață de calitate. Surpriză uriașă

Românii și-au schimbat părerea - atunci când îi întrebi ce le-ar asigura o viață de calitate.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.