Monitorul Preţurilor: Românii pot compara preţurile la produsele de protecţie sanitară

Monitorul Preţurilor: Românii pot compara preţurile la produsele de protecţie sanitară
Inquam/ Ilona Andrei

Monitorul Preţurilor oferă consumatorilor posibilitatea de a compara preţurile practicate de lanţurile de magazine pentru unele produse de protecţie sanitară precum măşti, mănuşi şi dezinfectanţi, informează Consiliul Concurenţei.

 

În cadrul aplicaţiei Monitorul Preţurilor Produselor Alimentare a fost introdusă o nouă categorie de produse - Măşti, Mănuşi şi Dezinfectanţi.

”Împreună cu partenerii noştri, am decis să venim în sprijinul consumatorilor, oferindu-le posibilitatea de a identifica magazinele unde găsesc aceste produse, foarte căutate în această perioadă, la preţuri accesibile”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Până în prezent, patru dintre marile lanţuri comerciale au finalizat deja transmiterea acestor informaţii către aplicaţie, urmând ca, până la începutul săptămânii viitoare, să finalizeze procesul şi ceilalţi comercianţi.

Citește și
Golănia prețurilor la gaze. Majoritatea furnizorilor oferă prețuri mai mari de la 1 iulie
Câţi dintre furnizorii de gaze oferă preţuri mai mici de la 1 iulie. Ministru: "O golănie"
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Platforma este gestionată de Consiliul Concurenţei, dar informaţiile sunt încărcate în aplicaţie, la nivel naţional, de către companiile partenere.

 

Monitorul Prețurilor oferă informații pentru 30.000 de produse

 

Monitorul Preţurilor Produselor Alimentare, www.monitorulpreturilor.info, afişează informaţii despre aproximativ 30.000 de produse alimentare comercializate în peste 1.700 de magazine aparţinând Carrefour, Kaufland, Penny, Selgros, Mega Image, Lidl, Cora, Auchan, Profi şi Supeco.

Aplicaţia poate fi accesată la nivelul întregii ţări de pe telefonul mobil, tabletă sau PC, putând fi descărcată din Google Play şi App Store.

Proiectul www.monitorulpreturilor.info a fost lansat anul trecut de Consiliul Concurenţei şi conţine două componente: Monitorul Preţurilor Produselor Alimentare şi Monitorul Preţurilor Carburanţilor (care permite consumatorilor să afle preţurile practicate de către principalele reţele de distribuţie a carburanţilor auto).

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Avantajele vacanței în rulotă. Cheltuieli minime pentru condiții de milioane de stele
Avantajele vacanței în rulotă. Cheltuieli minime pentru condiții de milioane de stele

La doar două zile de când s-a dat liber circulației între localități, românii care au dus dorul mării și-au pus bagajele în rulote și au plecat la drum.

Câţi dintre furnizorii de gaze oferă preţuri mai mici de la 1 iulie. Ministru:
Câţi dintre furnizorii de gaze oferă preţuri mai mici de la 1 iulie. Ministru: "O golănie"

Doar 9 furnizori de gaze, din 35 posibili, oferă prețuri mai mici de la 1 iulie decât cele din prezent. Asta arată o analiză făcută de o asociație din domeniul energiei.

Mii de rezervări pe litoral pentru prima săptămână din iunie. Ce prețuri sunt la cazare
Mii de rezervări pe litoral pentru prima săptămână din iunie. Ce prețuri sunt la cazare

Circa 10.000 de rezervări au fost făcute de turişti pentru a petrece prima săptămână din luna iunie în staţiunile de pe litoralul românesc, a informat, sâmbătă, preşedinta Federaţiei Asociaţiilor de Promovare Turistică (FAPT), Corina Martin.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.