Motivul pentru care orașul Pitești a rămas fără primar: "Plătesc tribut prostiei mele"

×
Codul embed a fost copiat

Piteștiul a rămas, marți dimineaţă, fără primar. Prefectul judeţului a semnat ordinul de încetare a mandatului primarului Cornel Ionică, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că se face vinovat de conflict de interese.

Până la organizarea de noi alegeri, oraşul va fi condus de unul dintre cei doi viceprimari.

Pe când era viceprimar, în anul 2009, Cornel Ionică a votat două hotărâri ale Consiliului Local, de care a beneficiat chiar ginerele său - a constatat, într-un raport, Agenţia Naţională de Integritate. Astfel, firma ce aparţinea unei rude a viceprimarului a primit în folosință câteva suprafeţe de teren pe care să amplaseze panouri publicitare. Acesta este motivul demiterii, 10 ani mai târziu, a edilului ajuns în fruntea Piteștiului.

Cornel Ionică: "Plătesc tribut prostiei mele...."

Raportul ANI a rămas definitiv în urma unei hotărâri a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în septembrie 2018. Prefectul nu a avut încotro şi a emis, marți dimineaţă, un ordin prin care se constată încetarea de drept a mandatului lui Ionică.

Citește și
politie Norvegia
Atac cu cuţitul la o şcoală din Oslo. Patru persoane rănite și agresorul arestat
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Elena Diaconescu, purtător de cuvânt Prefectura Argeş: "Potrivit prevederilor legale, astăzi a fost emis ordinul de încetare de drept a mandatului de primar al municipiului Piteşti, deţinut de Ionică Constantin Cornel".

Elena Stancu, purtător de cuvânt Primăria Piteşti: "Aşteptăm ordinul prefectului, vedem cum acesta este formulat, şi în funcţie de aceasta, categoric, Consiliul Loca va stabili conform prevederilor legale şi procedura respectivă pentru stabilirea unui interimat."

Cornel Ionică are la dispoziţie 10 zile în care poate contesta în instanţa de contencios administrativ ordinul prefectului. În acelaşi timp, Consiliul Local trebuie să decidă care dintre cei doi viceprimari îi va prelua atribuţiile, până la organizarea de alegeri parţiale.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Inspectoratul Şcolar Timiș nu are internet la simularea de Bac, din cauza primarului Robu
Inspectoratul Şcolar Timiș nu are internet la simularea de Bac, din cauza primarului Robu

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Timiş este una dintre instituţiile aflate în centrul oraşului Timişoara care au rămas fără internet, după ce luni seara chiar primarul Nicolae Robu a urcat într-o nacelă şi a tăiat cablurile aeriene.

Atac cu cuţitul la o şcoală din Oslo. Patru persoane rănite și agresorul arestat
Atac cu cuţitul la o şcoală din Oslo. Patru persoane rănite și agresorul arestat

Un atacator înarmat cu un cuţit a rănit marţi un profesor şi alţi trei angajaţi ai unei şcoli din Oslo, a anunţat poliţia citată de Reuters.

Cu cât sunt plățiți tinerii care curăță Internetul de pornografie, violență și terorism
Cu cât sunt plățiți tinerii care curăță Internetul de pornografie, violență și terorism

Facebook, Google și Twitter sunt acuzate că plătesc sume extrem de mici miilor de tineri angajați să curețe rețelele de socializare de contentul care promovează violența, abuzurile sexuale, ura și terorismul.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat, duminică, că tinerele decedate, găsite după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.