Motivul tulburător pentru care „Monalisa”, tânărul transgender din Iași, avea o candelă pe pat, în momentul în care a murit

×
Codul embed a fost copiat

Polițiștii încearcă să facă lumină în cazul tânărului de 24 de ani din Iași, transgender, care a murit în timp ce făcea un live pe o rețea socială.

Lisa Zaira, cum își spunea victima, era în doliu după ce, în noiembrie, îi murise cel mai bun prieten, din aceeași comunitate trans. În memoria lui, victima aprindea candele. Așa s-a produs și accidentul fatal. Însă anchetatorii iau în calcul toate ipotezele.

Tudor Marian Pop avea 24 de ani și, potrivit familiei sale, făcea parte din comunitatea transgender de patru ani. În noaptea de Ajun, Lisa Zaira, cum își spunea victima, a adormit cu camera deschisă după un live pe o rețea socială.

Cu mâna pe o icoană și cu telefonul alături, nu a reacționat deloc după ce pisica a răsturnat lumânarea din pat. În câteva minute, așternutul s-a aprins sub privirile îngrozite ale celor care urmăreau transmisiunea live. Victima s-a ridicat doar când era prea târziu. Avea să fie găsită la intrarea în casă, fără viață.

În dosarul pentru ucidere din culpă, legiștii au stabilit că Tudor Marian Pop a murit în urma unui edem pulmonar, din cauza intoxicației cu monoxidul de carbon. Rezultatul analizelor toxicologice va veni abia în zece zile.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Între timp, apropiații Lisei Zaira spun că victima suferea după moartea Vasilicăi, o altă persoană din comunitatea transgen, și care îi fusese cea mai bună prietenă. Aceasta a fost găsită fără viață și cu urme de violență pe corp, în urmă cu 44 de zile. În acest caz, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași este deschis un dosar penal in rem pentru omor asupra unui membru de familie.

Larisa Butnariu, prietenă a victimei: „Ele două au fost foarte unite de-a lungul vieții și se pare că nici moartea nu a putut să le despartă”.

Lisa Zaira își construise o comunitate în jurul său, în mediul online, și era urmărită de peste șase mii de utilizatori. Avea live-uri zilnic, de ordinul orelor, prin care le arată fanilor săi toate activitățile pe care le făcea.

Antonella Lerca, activistă transgender: „Împărtășea zilnic fiecare moment din viața ei. Singurătatea, depresia și marginalizarea din partea societății duc la astfel de cazuri, în care moartea survine în singurătate”.

După dispariția tragică a Vasilicăi, Lisa ar fi intrat în depresie. În amintirea ei aprindea lumânări, așa cum s-a întâmplat și în noaptea tragică de 24 spre 25 decembrie.

Gabriela Groza, psiholog criminalist: „Până la urmă, este un context periculos să dormi cu o flacără lângă tine, dar sunt tot felul de provocări și adolescenții, cu precădere, tind să le dea curs. Să fii live, să te filmezi făcând tot felul de lucruri care îți pot pune viața în pericol”.

Marți, trupul victimei a fost dus la o capelă din Vatra Dornei. Mama este sfâșiată de durere pentru că și-a pierdut copilul.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.