Nașterile și căsătoriile din Vaslui, în impas. Consiliul local nu mai are certificate până în octombrie

certificat nastere si casatorie

Nașterile și căsătoriile din județul Vaslui sunt puse în dificultate de o problemă la care nimeni nu s-ar fi gândit: lipsa actelor. Mai exact, nu prea mai sunt certificate de naștere și de căsătorie pentru a fi completate de starea civilă...

Sunt întârzieri la eliberarea actelor de stare civilă, a transmis joi, într-un comunicat, conducerea Consiliului Județean Vaslui. Întârzierile se produc din vina Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, susțin angajații CJ Vaslui, într-un comunicat transmis de Agerpres.

Mai exact, Direcția a demarat cu întârziere procedura legală pentru achiziţia de pe piaţa liberă a serviciilor de confecţionare a registrelor şi certificatelor de stare civilă, procedură nefinalizată din cauza unor contestaţii în licitaţie, susține autoritatea locală din Vaslui.

„Facem apel la populaţie să dea dovadă de înţelegere, fiindcă avem promisiunea Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date Bucureşti că în cursul lunii octombrie 2020 va fi refăcut stocul, astfel încât să nu mai existe această problemă. Pentru luna septembrie va fi distribuit un număr redus de certificate de naştere. Din păcate, situaţia, deloc plăcută, nu poate fi rezolvată de Consiliul Judeţean Vaslui, ci doar de Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, care asigură cerneala specială pentru completarea actelor de stare civilă, confecţionarea registrelor şi certificatelor de stare civilă şi distribuirea acestora către serviciile judeţene de evidenţă a persoanelor", a spus preşedintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu.

Evidența Populației din Vaslui a încercat să împrumute sau chiar să cumpere certificate din alte județe, dar a constatat că lipsa acestora este generalizată.

Citește și
Adrian Porumboiu
Cum a rămas Adrian Porumboiu fără laptop. Povestea incredibilă a unui furt
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cele mai mari probleme sunt la certificatele de naştere, în stocul instituţiei regăsindu-se doar nouă carnete.

Necesarul într-un an pentru județul Vaslui este de 500 de carnete de naştere, 300 de carnete de căsătorie (în stoc sunt 220) şi 500 de carnete de deces (pe stoc sunt 52), arată sursa citată.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Fost fotbalist din Vaslui, trimis în arest la domiciliu după ce a bătut doi polițiști. A fost închis cinci luni
Fost fotbalist din Vaslui, trimis în arest la domiciliu după ce a bătut doi polițiști. A fost închis cinci luni

Un fost jucător de fotbal din Vaslui, arestat pentru ultraj, a fost trimis în arest la domiciliu. Marius Pîndaru a bătut doi polițiști care i-au cerut declarația pe proprie răspundere, necesară în perioada stării de urgență.

Cum a rămas Adrian Porumboiu fără laptop. Povestea incredibilă a unui furt
Cum a rămas Adrian Porumboiu fără laptop. Povestea incredibilă a unui furt

Un bărbat din Târgu Jiu a venit până la Vaslui cu trenul, a intrat la întâmplare în hotelul lui Adrian Porumboiu, s-a plimbat neîntrebat de nimeni până a ajuns în biroul acestuia, i-a luat laptopul de pe birou și s-a dus liniștit să-l amaneteze.

Scandal între clanuri în Vaslui. Oamenii au ieșit în stradă și s-au amenințat că se omoară
Scandal între clanuri în Vaslui. Oamenii au ieșit în stradă și s-au amenințat că se omoară

S-au dus din nou lupte de stradă, joi seară, în orașul Murgeni din județul Vaslui - localitate declarată în urmă cu două luni zonă specială de siguranță publică, după un conflict sângeros între două familii.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.