Noi detalii despre drama Alexandrei. Discuțiile pe care le-a avut la 112

alexandra macesanu
Pro TV

Într-un raport al Ministerului Administrației și Internelor, obținut de Mediafax, se arată că Alexandra a fost surprinsă de criminal când vorbea cu poliția după ce a fost sunată chiar de autorități.

Potrivit acestui document, citat de Mediafax, fata a găsit un telefon în casa unde era sechestrată, după ce agresorul a plecat să cumpere o cremă de la o farmacie, pentru rănile pe care le avea la mâini.

După 2 apeluri efectuate la 112, Alexandra a fost sunată chiar de polițiști, care au încercat să o calmeze şi i-a cerut să spună dacă ştie unde se află şi ce vede în jurul ei.

Aceasta a relatat că este sechestrată într-o casă de un bărbat care în acel moment nu se afla lângă ea, fiind plecat la farmacie să cumpere cremă pentru a-i trata rănile provocate la mâini. Totodată, victima a precizat că, în acea curte, se afla un brad, un nuc, o maşină platformă cu fiare vechi, un autoturism gri, şi mai mulţi câini lupi dezlegaţi, în continuare, poliţistul a întrebat-o dacă are reţea internet pe telefonul de pe care vorbeşte şi răspunsul a fost negativ, se arată în raportul MAI.

Gheorghe Dincă, bărbatul care a scandalizat o țară întreagă după ce a recunoscut că a ucis două adolescente, a fost pus sub acuzare duminică pentru omor calificat.

Citește și
Cine sunt cele două fete dispărute în Caracal
Filmul crimelor din Caracal. Ce s-a întâmplat pas cu pas de la dispariția Alexandrei Măceșanu și Luizei Melencu
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Anterior, el fusese acuzat de viol și trafic de minori, fapte pe care, timp de câteva zile, nu le-a recunoscut.

Alexandra Măceșanu, o fată de 15 ani, a dispărut miercuri, 24 iulie 2019, după ce Dincă a luat-o „la ocazie”, când se întorcea de la pregătire.

În zilele ce au urmat, până la reținerea și apoi arestarea bărbatului, au apărut numeroase informații care să îl incrimineze, inclusiv că o altă adolescentă, în vârstă de 18 ani, Luzia Melencu, ar fi dispărut în luna aprilie în condiții similare.

Luiza a fost ucisă chiar în ziua când a fost răpită, au declarat surse DIICOT pentru corespondentul Pro TV Ovidiu Oanţă.

Fata de 18 ani dispăruse pe 14 aprilie iar cazul a fost preluat de procurorii DIICOT acum aproape două luni, după ce, la fel ca în situaţia Alexandrei, familia ar fi primit un telefon de la un bărbat care anunţa că tânără de 18 ani a plecat de bunăvoie în Elveţia.

De vineri până duminică, Dincă și-a susținut, însă, nevinovăția.

Anchetatorii vor încerca luni să facă reconstituirea cazului, după mărturisirile făcute duminică de Gheorghe Dincă. Bărbatul va rămâne în arest până în jurul prânzului, apoi va fi dus la reconstituire. Aici, Dincă va trebui să-i ducă pas cu pas pe anchetatori prin toate locurile prin care a trecut. Există, din mărturia lui, informaţii că ar fi aruncat din lucrurile fetelor în diverse locuri, pentru a scăpa de orice dovadă.

Este aşteptată inclusiv o expertiză antropologică, afirmă surse din anchetă, pe baza a ce s-a descoperit în „casa ororilor” din Caracal - resturi de oase şi dinţi.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Unchiul Alexandrei a depus plângere penală împotriva STS, MAI şi Parchetelor din Olt şi Dolj
Unchiul Alexandrei a depus plângere penală împotriva STS, MAI şi Parchetelor din Olt şi Dolj

Alexandru Cumpănaşi a anunţat că a depus o plângere penală împotriva instituţiilor care au acţionat în cazul de la Caracal.

Filmul crimelor din Caracal. Ce s-a întâmplat pas cu pas de la dispariția Alexandrei Măceșanu și Luizei Melencu
Filmul crimelor din Caracal. Ce s-a întâmplat pas cu pas de la dispariția Alexandrei Măceșanu și Luizei Melencu

Gheorghe Dincă, bărbatul care a scandalizat o țară întreagă după ce a recunoscut că a ucis două adolescente, a fost pus sub acuzare duminică pentru omor calificat.

Elevii au protestat în faţa sediilor Primăriei şi Poliţiei din Caracal: ”Statul ne ucide”
Elevii au protestat în faţa sediilor Primăriei şi Poliţiei din Caracal: ”Statul ne ucide”

Povestea sumbră din Caracal, urmărită cu înfiorare de o țară întreagă, este completată pe zi ce trece cu detalii cutremurătoare.

Crimele din Caracal. 5 ofițeri și 3 agenți de poliție sunt cercetați de Corpul de control
Crimele din Caracal. 5 ofițeri și 3 agenți de poliție sunt cercetați de Corpul de control

Cinci ofiţeri şi trei agenţi de poliţie sunt cercetaţi de Corpul de control al ministrului Afacerilor Interne în legătură cu modul în care s-a intervenit în cazul de la Caracal.

Cine i-a trimis lui Gheorghe Dinca un pachet in arest. „Are pareri de rau”
Cine i-a trimis lui Gheorghe Dinca un pachet in arest. „Are pareri de rau”

Cazul din Caracal, unde două tinere şi-au pierdut viaţa în mod oribil fără ca autorităţile să le ajute în vreun fel, continuă să dea la iveală noi detalii şocante.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.