Noi informații despre operațiunea „Himera”. Valoarea medicamentelor este uriașă

×
Codul embed a fost copiat

Un farmacist din Capitală, care ar fi furnizat timp de un an medicamente narcotice către dealerii de droguri, a fost prins, joi, de procurorii și ofițerii antidrog.

De mai bine de un an, el ar fi luat din depozitul companiei pentru care lucra, zeci de mii de pastile, extrem de periculoase, cu risc mortal, care au ajuns pe piața neagră.

Asistăm la o operațiune cu totul spectaculoasă pusă în scenă de ofițerii BCCO și procurorii DIICOT, cei care au aflat că pe piața neagră a drogurilor de mare risc apar pastile de Oxicodonă și Fentanil.

Nu mică le-a fost surpriza anchetatorilor când au aflat că acestea provin din depozitul unuia dintre cei mai mari importatori de medicamente din România, iar cel care le vindea dealerilor ar fi chiar unul dintre angajați. Un tip care lucrează de aproape zece ani pentru această companie, este specialist în managementul calității și pe care, iată, în urma unei operațiuni spectaculoase, l-au prins și l-au încătușat, mai ales că avea asupra sa o cutie imensă în care se aflau mii de pastile de Fentanil. Așa a ajuns să fie dus la audieri.

Este foarte posibil ca pe numele său să fie emisă o ordonanță de reținere, pentru ca, cel mai probabil, vineri să ajungă în fața unui judecător de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă.

Citește și
Vlad Pascu DIICOT
Vlad Pascu este urmărit penal pentru trafic și consum de droguri. Mama lui a fost arestată preventiv
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Cazul este cu atât mai important cu cât, spun specialiștii, vorbim despre droguri de mare risc. Oxicodona și Fentanilul sunt droguri extrem de puternice, sunt practic medicamente care sunt administrate celor care suferă de durere, poate chiar atunci când e vorba de pacienți care au suferit intervenții chirugicale și sunt medicamente care nu pot fi eliberate decât pe bază de prescripție specială.

De mai bine de un an, 14 luni aproximativ, acest individ, susțin procurorii DIICOT, ar fi scos rând pe rând, și nu cantități foarte mici, din acest depozit, aceste pastile de Oxicodonă și Fentanil, dar și alte medicamente narcotice pe care le-ar fi vândut acestui dealer, iar acesta, ulterior, le-ar fi scos pe piața neagră.

Există o estimare că valoarea drogurilor vândute de individ dealerilor, dar și a celor descoperite la perchezițiile de joi, unele făcute chiar la sediul companiei, s-ar ridica la peste 100.000 de euro.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Operațiunea „Himera” în București. Un suspect a vândut mii de comprimate cu Fentanil, Oxycodonă și morfină
Operațiunea „Himera” în București. Un suspect a vândut mii de comprimate cu Fentanil, Oxycodonă și morfină

Mai multe percheziţii domiciliare au avut loc astăzi în București într-o cauză care a avut drept obiect săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

Vlad Pascu este urmărit penal pentru trafic și consum de droguri. Mama lui a fost arestată preventiv
Vlad Pascu este urmărit penal pentru trafic și consum de droguri. Mama lui a fost arestată preventiv

Vlad Pascu, este urmărit penal pentru deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu, trafic de droguri de mare risc şi punerea la dispoziţie a locuinţei pentru consumul ilicit de droguri, în dosarul în care au avut loc mai multe percheziţii.

Captură record de droguri la Galați. 30 de kilograme de ”Cristal” în valoare de 600.000 de euro
Captură record de droguri la Galați. 30 de kilograme de ”Cristal” în valoare de 600.000 de euro

Poliţiştii din Galaţi au reţinut trei persoane asupra cătora au fost găsite 30 de kg de droguri de mare risc, de tip Cristal, în valoare de 600 de mii de euro, captura fiind cea mai mare de până acum.

Un bărbat a fost arestat pentru trafic de droguri şi conducerea unui vehicul sub influenţa drogurilor, în Satu Mare
Un bărbat a fost arestat pentru trafic de droguri şi conducerea unui vehicul sub influenţa drogurilor, în Satu Mare

Un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore şi ulterior arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Bărbat din Cluj, prins în flagrant când vindea droguri în apropierea spaţiului de desfăşurare a festivalului Untold
Bărbat din Cluj, prins în flagrant când vindea droguri în apropierea spaţiului de desfăşurare a festivalului Untold

Un bărbat de 33 de ani din Cluj-Napoca a fost reţinut după ce a fost prins în flagrant de poliţişti şi procurorii DIICOT când vindea droguri de mare risc - ecstasy şi 3-CMC, în apropierea locului de desfăşurare a festivalului Untold.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.