Noi sancțiuni au fost adoptate de Uniunea Europeană și de Statele Unite, după refuzul Rusiei de a opri războiul din Ucraina

×
Codul embed a fost copiat

Oligarhi și chiar jurnaliști au fost puși pe lista neagră, iar mai mulți diplomați ai Rusiei la ONU au fost expulzați.  

Și statul Monaco, un paradis fiscal preferat de oligarhi, a anunțat că va „îngheța" activele unora dintre cetățenii ruși, iar Canada interzice importurilor de ţiţei din Rusia.

Şase oligarhi, mai multe personalităţi apropiate preşedintelui rus, inclusiv purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov, dar și jurnalişti apropiați de Kremlin, au fost adăugați pe lista neagră a Uniunii Europene. Nu vor mai putea călatori în spațiul comunitar, iar accesul la propriile bunuri, aflate pe teritoriul statelor membre, a fost blocat, iar Statele Unite au expulzat 12 diplomați din cadrul misiunii Rusiei la ONU.

Ned Price, purtător de cuvânt al departamentului de stat SUA:Președintele Putin, prietenii săi și statul Belarus vor continua să platească prin măsurile pe care le-am luat în deplină coordonare cu aliații și partenerii noștri. Pe măsură ce poporul Ucrainei continuă să lupte cu curaj și mândrie pentru țara lor, vom continua să le oferim asistența de care au nevoie.

Jen Psaki:Acțiunea de astăzi este în lucru de câteva luni. Am informat Statele Unite și misiunea rusă la Națiunile Unite că începem procesul de expulzare a 12 agenți de informații din misiunea rusă care abuzaseră de privilegiile lor de rezidență în Statele Unite, angajându-se în activități de spionaj.

Citește și
ucraina
Război în Ucraina. Turnul TV din Kiev a fost lovit de rachete rusești. Bombardamente în Harkov
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Partea rusă a trecut și aceste noi sancțiuni la capitolul „acțiuni ostile" la adresa Moscovei.

Vassily Nebenzia, ambasador Rusia la ONU:Tocmai am primit informații că Statele Unite au întreprins o altă acțiune ostilă împotriva Misiunii Ruse la ONU, în Statele Unite, încălcându-și în mod grav angajamentele privind acordul cu țara gazdă pe care și l-au asumat.

Jen Psaki: Cred că actul ostil este de fapt săvârșirea unei activități de spionaj pe teritoriul noustru.

Nu este exlus ca Statele Unite să adauge pe lista sancțiunilor și interzicerea zborurilor rusești în Statele Unite, a anunțat Casa Albă. Asta după ce Uniunea Europeană a blocat deja accesul avioanelor rusești în spațiul său aerian. Şi Canada a anunțat ieri că nu mai primește operatori din Rusia.

Jen Psaki:Nicio opţiune nu este scoasă din discuţii. Ţin totuşi să anunţ că sunt o mulțime de companii aeriene americane care zboară deasupra Rusiei pentru a ajunge în Asia și în alte părți ale lumii și luăm în considerare o serie de factori.”

Între timp, Statele Unite și tot mai multe tari europene trimit armament și alte echipamente militare Ucrainei. Inclusiv Suedia, stat care nu este membru NATO, ia această decizie, o premieră după invazia sovietică în Finlanda, din 1939. La fel și Norvegia, care va dona până la 2.000 de arme antitanc Ucrainei.

Răspunsul Kremlinului a venit imediat. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a ameninţat că toate statele implicate în furnizarea de arme și combustibil Ucrainei vor suporta consecințele.

Și Canada a anunţat un nou transport de arme către Ucraina, inclusiv arme antitanc care vor fi livrate. Mai mult, premierul canadian Justin Trudeau oprește „toate importurile de ţiţei" din Rusia.

Justin Trudeau, premierul Canadei:Anunțăm interzicerea importurilor de ţiţei din Rusia, o industrie de care preşedintele Putin şi marii oligarhi au beneficiat din plin. Acest sector reprezintă mai mult de o treime din veniturile bugetului federal rus. Și chiar dacă Canada a importat doar cantităţi foarte limitate în ultimii ani, această măsură transmite un mesaj puternic. În plus, întărește ideea că cei care sunt complici la atrocitățile președintelui Putin nu pot scăpa de consecințele acțiunilor lor.

Pe lista țărilor care vin cu măsuri de sprijin se adaugă și Australia. Guvernul de la Canberra anunță că va aloca 50 de milioane de dolari pentru a veni în sprijinul Ucraina atât cu echipamente defensive cât și letale.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Oana Zăvoranu, prinsă că fură. Poliția a vizitat-o deja la clinică, i s-a deschis dosar
Oana Zăvoranu, prinsă că fură. Poliția a vizitat-o deja la clinică, i s-a deschis dosar

Oana Zăvoranu, prinsă că fură. Poliția a vizitat-o deja la clinică, i s-a deschis dosar

Război în Ucraina. Turnul TV din Kiev a fost lovit de rachete rusești. Bombardamente în Harkov
Război în Ucraina. Turnul TV din Kiev a fost lovit de rachete rusești. Bombardamente în Harkov

Este a șasea zi de război in Ucraina, iar violențele sunt departe de a se opri. Au loc în continuare explozii puternice în capitala Kiev, iar orașul Harkov - al doilea ca marime din Ucraina - a fost bombardat de artileria rusă.

Ministru francez de Finanțe: Ducem un război economic total, vom provoca prăbușirea economiei Rusiei
Ministru francez de Finanțe: Ducem un război economic total, vom provoca prăbușirea economiei Rusiei

Rusia se va confrunta cu prăbușirea economiei sale ca urmare a sancțiunilor occidentale care pedepsesc Moscova pentru invadarea Ucrainei, a declarat marți ministrul francez de Finanțe Bruno Le Maire.

Sportivii ruși și belaruși au fost suspendați de la toate competițiile internaționale de patinaj pe gheață
Sportivii ruși și belaruși au fost suspendați de la toate competițiile internaționale de patinaj pe gheață

Uniunea Internațională de Patinaj a suspendat marți patinatorii ruși și belaruși de la participarea la toate competițiile internaționale de patinaj pe gheață, după invadarea Ucrainei de către Rusia, relatează CNN.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.