O fată de 16 ani care fusese dată dispărută a fost găsită sub podeaua dormitorului unui bărbat

Zachary Jones
Politie

O adolescentă de 16 ani din statul american Carolina de Nord, care fusese dată dispărută, a fost găsită ascunsă sub o trapă, în dormitorul unui bărbat de 34 de ani, după ce mama acestuia a alertat autoritățile privind o dispută între cei doi.

Când polițiștii au ajuns la locuința bărbatului, identificat drept Zachary Jones, acesta le-a spus că fata a fugit. Mama sa l-a contrazis însă, iar oamenii legii au găsit-o într-un compartiment secret, aflat sub podeaua dormitorului bărbatului, accesibil printr-o intrare ascunsă sub un covor, potrivit ABC News.

După ce au identificat-o pe adolescentă, polițiștii au descoperit că ea a fost dată dispărută încă din 6 decembrie. Fata a declarat că s-a întâlnit cu Jones după ce s-au cunoscut în urmă cu câteva săptămâni și că acesta i-a spus inițial că are 19 ani. Abia când a ajuns la el acasă și i-a cunoscut familia a aflat că este, de fapt, mult mai în vârstă.

Adolescenta le-a spus polițiștilor că bărbatul a amenințat-o și a obligat-o să le spună tuturor că este majoră. Ea a mai declarat că Jones navea o armă și că a amenințat-o cu moartea de mai multe ori și că în ziua în care au fost găsiți, au consumat droguri, iar el a strâns-o de gât și a agresat-o.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Jones a fost inițial arestat pentru că a încercat să distrugă dovezi ale consumului de droguri găsite de polițiști în locuință, în timp ce o căutau pe fată.

El a recunoscut că a consumat droguri alături de adolescentă și că au avut o altercație, dar a negat că a sugrumat-o, deși urmele erau vizibile pe gâtul ei.

Cei doi au spus că au întreținut relații sexuale de mai multe ori, iar Jones a recunoscut că a ademenit-o folosind un dispozitiv electronic și că a luat-o de la casa bunicii acesteia, din Carolina de Nord.

El a fost acuzat de mai multe infracțiuni, printre care viol și sechestrare de persoane.

Jones a mai declarat că fata părea mai mare de 16 ani și că a încercat să o ajute când a condus până în Carolina de Nord pentru a o lua.

„Bunica ei a dat-o afară. Ea nu părea să aibă vârsta aceea (16 ani). Avea tot felul de piercing-uri", a spus Jones.

El a mai spus că nu a ascuns-o atunci când poliția a început să-i percheziționeze casa.

„Ea s-a ascuns de bună voie. Ea era de fapt în pat când polițiștii au intrat prima dată acolo”, a spus Jones.


Bunicul fetei a declarat că aceasta a fugit de acasă la bunica ei, iar ei au raportat dispariția ei după ce au pierdut comunicarea cu ea.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Suspendarea și exmatricularea revine în învățământul românesc pentru elevii cu abateri grave. Proiect în dezbatere publică
Suspendarea și exmatricularea revine în învățământul românesc pentru elevii cu abateri grave. Proiect în dezbatere publică

Elevii care comit abateri grave vor putea fi suspendați sau exmatriculați, chiar și până în următorul an școlar, dacă Statutul elevului și regulamentul unităților de învățământ va fi adoptat de Ministerul Educației.

Un grup de motocicliști din Sibiu a observat că le-a dispărut un coleg. După câteva ore au făcut o descoperire șocantă
Un grup de motocicliști din Sibiu a observat că le-a dispărut un coleg. După câteva ore au făcut o descoperire șocantă

Un motociclist de 35 de ani din Sibiu, care făcea parte dintr-un grup care se deplasa pe traseul Durău - Izvorul Muntelui, a murit în Parcul Naţional Ceahlău.

Care sunt cele două lucruri despre care cei mai mulți români spun că le-ar asigura o viață de calitate. Surpriză uriașă
Care sunt cele două lucruri despre care cei mai mulți români spun că le-ar asigura o viață de calitate. Surpriză uriașă

Românii și-au schimbat părerea - atunci când îi întrebi ce le-ar asigura o viață de calitate.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.