O fetiță de 2 ani a căzut de la etajul unui bloc din București. Micuța a fost transportată la spital

×
Codul embed a fost copiat

O fetiță de 2 ani a căzut, luni dimineață, de la etajul unu al unui bloc situat în Sectorul 1 al Capitalei. Micuța a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Copila s-a urcat pe pervaz în timp ce se juca și a căzut de la etaj, conform surselor Știrilor Pro TV.

„În această dimineață, 15 aprilie 2024, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 1 Poliție au fost sesizați, cu privire la faptul că un minor ar fi căzut de la etajul unui imobil, situat în Sectorul 1. La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiști din cadrul subunității, care au constatat că este vorba despre o fetiță, în vârstă de 2 ani, care ar fi căzut de la etajul 1 al blocului”, a precizat Poliția Capitalei.

La fața locului s-a mai deplasat și un echipaj medical, care i-a acordat fetei primele îngrijiri medicale. Victima a fost transportată la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București, pentru îngrijiri medicale suplimentare. Are fractură craniană și a rămas internată la Neurochirugie.

În casă se aflau tatăl fetei, încă doi frați (toți cu vârste sub 3 ani) și o femeie care avea grijă de copii, potrivit acelorași surse.

Citește și
fata brasov
Fata de 15 ani care a murit după ce a căzut de la etaj, în Brașov, se afla la o petrecere și ar fi băut mult alcool
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Cercetările sunt continuate de către Secția 1 Poliție, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs evenimentul.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Caz ciudat în Vaslui. O femeie a căzut de la etaj, dar nu știe cum s-a întâmplat. Are mai multe răni
Caz ciudat în Vaslui. O femeie a căzut de la etaj, dar nu știe cum s-a întâmplat. Are mai multe răni

O femeie care a căzut, sâmbătă, de la etajul al patrulea al unui bloc din municipiul Bârlad, judeţul Vaslui, a scăpat cu viaţă, ea fiind găsită de echipajul medical ajuns acolo cu multiple leziuni, însă conştientă.

Fata de 15 ani care a murit după ce a căzut de la etaj, în Brașov, se afla la o petrecere și ar fi băut mult alcool
Fata de 15 ani care a murit după ce a căzut de la etaj, în Brașov, se afla la o petrecere și ar fi băut mult alcool

O petrecere de liceeni, la care s-a consumat mult alcool, s-a sfârșit tragic în Brașov, după ce o fată de 15 ani a căzut de la etajul 8. Prietenii spun că o lăsaseră singură într-o cameră, ca să-și revină după mai multe pahare.

Un bărbat a murit după ce a căzut de la etaj, într-un bloc din Piteşti
Un bărbat a murit după ce a căzut de la etaj, într-un bloc din Piteşti

Un bărbat de aproximativ 75 de ani a murit, joi seară, după ce a căzut de la etaj, pe terasa de la intrarea într-un bloc din Piteşti.

Fată de 20 de ani, decedată după ce a căzut de la etaj, în Cluj-Napoca. „Nu mai prezenta semne vitale”
Fată de 20 de ani, decedată după ce a căzut de la etaj, în Cluj-Napoca. „Nu mai prezenta semne vitale”

O fată de 20 de ani din Cluj-Napoca a murit, după ce a căzut de la înălțime. A ajuns pe carosabil, iar medicii nu au mai putut să o salveze.

Ce spun colegele femeii care s-a aruncat de la etaj și a căzut peste un pieton. Forța impactului, cât a unui sac de 100 de kg
Ce spun colegele femeii care s-a aruncat de la etaj și a căzut peste un pieton. Forța impactului, cât a unui sac de 100 de kg

Caz șocant înregistrat în Capitală. O femeie de 43 de ani s-a aruncat de la etajul cinci al unui bloc din centrul Bucureștiului şi a căzut peste o femeie de 60 de ani, care tocmai trecea pe acolo.  

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.