O maşină a fost lovită de tren pe podul care traversează DN2. Șoferul a rămas încarcerat | FOTO

×
Codul embed a fost copiat

O maşină a fost lovită de tren joi dimineaţă, între localităţile Ovidiu şi Mihail Kogălniceanu, iar pompierii au intervenit pentru extragerea unui bărbat de 35 de ani, care era încarcerat.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe secţia de cale ferată 291, la kilometrul feroviar 21+900 de metri, între localităţile Nazarcea şi Năvodari, un tren de marfă, care se deplasează pe relaţia Nazarcea - Năvodari, a acroşat în gabaritul căii ferate un autoturism, şoferul acestuia suferind leziuni.

Traficul feroviar este oprit pentru efectuarea cercetării la faţa locului.

Din cauza unor elemente de caroserie ajunse pe partea carosabilă, respectiv DN 2A Ovidiu-Mihail Kogălniceanu, traficul rutier este oprit pe ambele sensuri, fiind deviat pe DJ 228. Poliţiştii estimează reluarea normală a circulaţiei în 45-60 de minute.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că la locul accidentului s-au deplasat autospeciala pentru descarcerare, o autospecială cu apă şi spumă, un echipaj SMURD, iar în sprijinul acestor au mai venit autoplatforma şi autoscara.

Citește și
Accident
Accident cu șase răniți în Dolj. Cum s-a produs
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pompierii au precizat că un bărbat de 35 de ani era încarcerat şi au intervenit pentru scoatarea sa, acesta fiind conştient şi cooperant.

Accidentul a avut loc pe un pod care traversează un drum naţional, traficul rutier este oprit pe DN 2A.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Șofer de TIR, carbonizat într-un grav accident, în județul Giurgiu. Cabina autocamionului a luat foc
Șofer de TIR, carbonizat într-un grav accident, în județul Giurgiu. Cabina autocamionului a luat foc

Un şofer de TIR a murit ars, joi dimineaţă, după ce autotrenul la volanul căruia se afla a intrat în coliziune cu un altul, s-a răsturnat şi cabina a fost cuprinsă de flăcări. Accidentul s-a produs pe Drumul Naţional 5, în judeţul Giurgiu.  

Accident cu șase răniți în Dolj. Cum s-a produs
Accident cu șase răniți în Dolj. Cum s-a produs

Şase persoane au fost rănite, miercuri seara, într-un accident rutier în care au fost implicate două maşini, evenimentul având loc în judeţul Dolj.

 

Şefa UNICEF a fost rănită într-un accident de maşină în drum spre Fâșia Gaza şi îşi amână vizita în Israel
Şefa UNICEF a fost rănită într-un accident de maşină în drum spre Fâșia Gaza şi îşi amână vizita în Israel

Catherine Russell, cea care deține funcția de director executiv al UNICEF, a fost rănită, marţi, într-un accident de maşină în Egipt, în timp ce se deplasa spre Fâşia Gaza.

Tragedie pe un drum din Kashmirul indian. Cel puţin 37 de persoane au murit într-un accident de autocar
Tragedie pe un drum din Kashmirul indian. Cel puţin 37 de persoane au murit într-un accident de autocar

Cel puţin 37 de persoane au murit, miercuri, în Kashmirul indian, după ce un autocar s-a răsturnat pe un drum montan, iar apoi a ajuns într-o prăpastie, a anunţat poliţia locală.

Accident în lanț pe Bulevardul Camil Ressu din București. Cinci mașini au fost implicate în coliziune
Accident în lanț pe Bulevardul Camil Ressu din București. Cinci mașini au fost implicate în coliziune

Un accident în lanț, în care au fost implicate cinci mașini, a avut loc marți seară pe Bulevardul Camil Ressu din București.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.