O maşină a ieşit de pe carosabil şi a intrat prin porţi în curtea unei case, în Nucet

accident
ISU ”BASARAB I” DÂMBOVIȚA

O maşină a ieşit de pe carosabil şi a intrat prin porţi în curtea unei case, în Nucet.

Un stâlp de curent a fost avariat şi o conductă de gaze a fost fisurată, miercuri dimineaţă, după ce o maşină a ieşit de pe carosabil şi a ajuns în curtea unei gospodării din localitatea Nucet, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa.

Nicio persoană nu a fost rănită în accident, transmite Agerpres.

„Pompierii târgovişteni au fost solicitaţi să intervină în urma producerii unui accident rutier, ce a avut loc pe pe raza localităţii Nucet, în care a fost implicat un autoturism care a părăsit carosabilul şi a intrat, prin porţi, în curtea unei gospodării. În urma impactului a fost avariat şi un stâlp de electricitate, iar o conductă de gaze a fost fisurată", precizează reprezentanţii ISU Dâmboviţa.

La faţa locului au ajuns echipaje de pompieri, dar şi echipe de la operatorii de electricitate şi distribuţia gazelor.

Citește și
accident
Un camion plin cu nisip s-a răsturnat pe DN2, după ce a fost izbit de un autoturism. Traficul a fost blocat zeci de minute
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

„Pompierii de la Detaşamentul Târgovişte s-au deplasat cu o autospecială de intervenţie şi un echipaj de ambulanţă SMURD, unde au acţionat pentru asigurarea şi securizarea zonei până la sosirea echipelor specializate de la operatorii de distribuţie a gazelor şi energiei electrice. Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu victime, înregistrându-se doar pagube materiale importante", mai anunţă ISU Dâmboviţa.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Momente dramatice la tribunal pentru mama polițistului Bogdan Gigină. ”E foarte greu să fiu în sală cu domnul Oprea”
Momente dramatice la tribunal pentru mama polițistului Bogdan Gigină. ”E foarte greu să fiu în sală cu domnul Oprea”

Momente dramatice la Tribunalul București, unde a fost audiată în premieră mama lui Bogdan Gigină, subofițerul care a murit în 2015 în teribilul accident de circulație în timp ce îl însoțea spre casă pe generalul Gabriel Oprea.

Un camion plin cu nisip s-a răsturnat pe DN2, după ce a fost izbit de un autoturism. Traficul a fost blocat zeci de minute
Un camion plin cu nisip s-a răsturnat pe DN2, după ce a fost izbit de un autoturism. Traficul a fost blocat zeci de minute

Un camion plin cu nisip s-a răsturnat luni seară în Buzău, pe marginea Drumului Naţional 2, după ce a fost izbit de un autoturism.

Impact violent pe o şosea din Mureş. Două persoane au ajuns la spital
Impact violent pe o şosea din Mureş. Două persoane au ajuns la spital

Impact violent pe o şosea din judeţul Mureş. Două persoane au ajuns la spital cu fracturi multiple, după ce maşina în care se aflau a intrat în alt autoturism parcat şi s-au răsturnat.

Grav accident de circulație în Argeș. Două mașini s-au izbit, iar una dintre ele a ieșit de pe șosea
Grav accident de circulație în Argeș. Două mașini s-au izbit, iar una dintre ele a ieșit de pe șosea

Un grav accident de circulație s-a petrecut în comuna Mihăești, din județul Argeș.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.