O persoană carbonizată a fost găsită pe un câmp, lângă București

×
Codul embed a fost copiat

Un bărbat de 42 de ani, care păzea o casă în construcție, a fost găsit carbonizat pe un câmp din județul Ilfov.

 

Un localnic din Domnești a observat trupul neînsuflețit și a dat alarma. Polițiștii încearcă să lămurească ce s-a întâmplat și iau în calcul ipoteza unei crime.

Din primele cercetări efectuate în cazul persoanei carbonizate, descoperită pe un câmp din apropierea localității Domnești, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov, împreună cu procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov au identificat persoana respectivă.

În cauză este vorba despre un bărbat, în vârstă de 42 de ani, care lucra ca zilier la mai multe imobile aflate în construcție, din zona respectivă.

Citește și
crima medias
Ce explicație a dat băiatul care și-a ucis mătușa și apoi a întreținut cu ea relații sexuale. Tatăl lui a descoperit crima
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Trupul neînsuflețit a fost ridicat de medicul legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Ilfov, pentru efectuarea necropsiei.

Organele de urmărire penală continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, urmărirea penală fiind în competența exclusivă a procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov”, se arată în comunicatul transmis de poliție.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un bărbat și-a ucis soția, și apoi, doborât de vină, s-a sinucis. Cei doi copii au asistat la scenele șocante
Un bărbat și-a ucis soția, și apoi, doborât de vină, s-a sinucis. Cei doi copii au asistat la scenele șocante

O crimă urmată de sinucidere a îngrozit comunitatea dintr-o localitate din județul Brăila. Un bărbat de 47 de ani și-a ucis soția și apoi, doborât de vină, s-a sinucis. Scenele de groază s-ar fi petrecut de față cu cei doi copii ai familiei.

Ce explicație a dat băiatul care și-a ucis mătușa și apoi a întreținut cu ea relații sexuale. Tatăl lui a descoperit crima
Ce explicație a dat băiatul care și-a ucis mătușa și apoi a întreținut cu ea relații sexuale. Tatăl lui a descoperit crima

O crimă înfiorătoare descoperită în Mediaș, județul Sibiu, a îngrozit comunitatea. Un adolescent de 17 ani este acuzat că și-a fi ucis cu cruzime mătușa, complet nevăzătoare, apoi i-ar fi profanat cadavrul.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.