O româncă, bănuită că e în spatele unui jaf spectaculos, în Italia. „Hoții au plecat cu 8 kg de aur, bijuterii și o șampanie”

×
Codul embed a fost copiat

O româncă, supărată pe fostul ei iubit italian, este căutată de carabinieri în legătură cu un jaf care face înconjurul Pensinsulei.

Din vila bărbatului, din apropiere de Torino, trei indivizi care vorbeau cu accent românesc, au furat opt kilograme de lingouri de aur, bijuterii și bani, în valoare de peste 600 de mii de euro. Păgubitul câștigase anul trecut 5 milioane de euro la loterie și, imediat după aceea, și-a refăcut viața cu o nouă iubită. Din această cauză, românca ar fi plănuit jaful.

Scena jafului a fost vila fostului iubit al româncei din Torre Pelice, o localitate mică din regiunea Piemont. Bărbatul și partenera lui de acum, în vârstă de 25 de ani, au fost atacați de trei bărbați care purtau cagule și mănuși din latex.

Victimele au fost sechestrate, ținute pe podea și amenințate cu pistolul. Intrușii știau că italianul câștigase, acum un an, cinci milioane de euro, după ce a luat un loz, la întâmplare.

O parte din bani îi investise în lingouri de aur, bijuterii și alte bunuri de valoare, după ce își cumpărase vila în care locuia acum și o mașină scumpă.

Citește și
Un ieșean și-a luat cu el fiul de 3 ani la un jaf. Au furat bere de 6.000 de lei
Un ieșean și-a luat cu el fiul de 3 ani la un jaf. Au furat bere de 6.000 de lei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Robert Răducescu, președinte asociația socio-culturală Lombardia: Ei au așteptat și când cetățeanul s-a întors atunci l-au atacat și l-au obligat să deschidă. L-au amenințat cu pistolul și l-au obligat să deschidă casa. Acolo i-au imobilizat și cam o oră, din ce spun carabinierii, au scotocit peste tot prin casă.

După mai bine de o oră de scotocit prin vilă, autorii jafului au găsit ce căutau. În anchetă, italianul le-a povestit carabinierilor atât despre accentul românesc al agresorilor, cât și despre fosta lui iubită, româncă. Șansa de la loterie a bărbatului pare să fi atras răzbunarea femeii, după cum cred oamenii din zonă.

Robert Răducescu, președinte asociația socio-culturală Lombardia:Din ce a declarat cel prins, fosta iubită ar fi de fapt cea care a plănuit jaful, le-a spus ce trebuie să facă, mă rog i-a angajat pentru această lovitură.

Irina Țîrdea, jurnalist în Italia: E clar că a fost urmărit special, mai ales că a fost destul de controverstat acest câștig. Domnul era colecționar de monede antice. Era destul de cunoscut. Aici e un orășel mic.

În acest caz, anchetatorii din Italia au reținut un suspect - un bărbat de 48 de ani din Republica Moldova. Complicii lui sunt căutați.

Iurie Răileanu, român în Italia:Se presupune că ceilalți doi sunt din România pentru că, practic, carabinierii când au făcut interogatoriu la victime, au aflat că nu erau italieni și aveau accent românesc.

Fosta iubită româncă a italianului jefuit este și ea în atenția autorităților italiene. Polițiștii nu i-au făcut încă publică identitatea.

Italianul din vila căruia au fost furate lingouri de aur care cântăreau 8 kilograme a mai fost victima unui jaf și înainte de Crăciun. Atunci, dintr-o altă casă i-au dispărut 250 de mii de euro.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Jaf ca-n filme în Bistrița. Un seif cu jumătate de milion de lei a fost furat din sediul unei firme de jocuri de noroc
Jaf ca-n filme în Bistrița. Un seif cu jumătate de milion de lei a fost furat din sediul unei firme de jocuri de noroc

Un seif cu jumătate de milion de lei a fost furat din sediul unei firme de jocuri de noroc din Bistrița.

Un ieșean și-a luat cu el fiul de 3 ani la un jaf. Au furat bere de 6.000 de lei
Un ieșean și-a luat cu el fiul de 3 ani la un jaf. Au furat bere de 6.000 de lei

Un ieșean care și-a luat cu el fiul în vârstă de 3 ani la un jaf a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare, în timp ce complicele său, care era de asemenea minor, a primit măsura educativă a asistării zilnice timp de 3 luni.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.