Pandemia a schimbat obiceiurile românilor. Ce spun sociologii despre modul în care cheltuim banii

×
Codul embed a fost copiat

Pandemia a schimbat obiceiurile de consum ale întregii planete şi implicit şi pe ale românilor. Sociologii consideră că am devenit mai atenţi şi mai cumpătaţi la cumpărături.

Tot mai multe persoane evită să mai investească în lucruri de care n-au neapărată nevoie, de la haine şi pantofi în exces până la obiecte casnice. Schimbări apar şi în materie de amenajări interioare. Designerii români vorbesc despre un stil minimalist funcţional în organizarea locuinţei.

Lunile petrecute în casă i-au făcut pe mulţi să-şi organizeze altfel locuinţa. Cei mai mulţi preferă spaţiile simple şi caută acele piese de mobilier care îndeplinesc mai multe funcţii: cum ar fi o masă de bucătărie care poate fi transformată rapid în birou.

Voicu Creţu, designer de mobilier și designer de interior: ”Piese de mobilier care să surpindă, să aibă un element diferențiator, iar în acelaşi timp să include spaţii de depozitare şi să fie compacte sau modulare pentru a putea fi folosite în moduri multiple sau mutate cu ușurință în funcţie de activităţile zile”.

Mihnea Ghilduș, designer de interior: ”Spaţiile de trecere au şansa de a se transforma în spaţii utilitare. Dacă am avea un hol despărţit de zona de leaving înseamnă ca holul este foarte bine delimitat. Dacă le unim putem să folosim această legătură pentru a face sport, să zicem”.

Citește și
Kayapó - 12
Indigenii amazonieni folosesc o fiertură din coaja unei liane pentru a se apăra de Covid-19
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

O parte dintre români şi-au schimbat şi modul în care îşi gestionează banii. Sunt mai cumpătaţi, în principal.

Mihaela Șofrone, sociolog: ”Cumpăram seturi de farfurii şi de sticlării de toate felurile elegante, drăguţe, pentru că aveam mese cu multe persoane. Acum nu mai facem asta. Nu mai avem interacţiune, nu mai avem musafiri, nu ne mai vede nimeni în interiorul casei. Însă avem nevoie să fie frumos şi să fie plăcut pentru fizicul nostru”.

Aceste obiceiuri, spun specialiştii, se încadrează în curentul minimalist. Pe scurt, să trăiești simplu, folosind strict lucrurile care-ți sunt necesare.

Pe de altă parte sociologii consideră că este dificil pentru un popor care a trăit mai bine de 50 de ani în comunism şi a fost privat de multe lucruri să adopte acest stil de viaţă. Totuşi, există deja câteva mii de persoane care fac asta şi care schimbă idei pe reţelele de socializare. Printre ei şi Gabriela.

Gabriela Deleanu: ”Asta a fost cea mai importantă lecţie. Să mă gândesc care sunt nevoile mele. Înainte nu eram foarte conştientă de ceea ce cumpăram, de ceea ce aduceam în casă. Vedeam ceva o reclamă, lauda cineva ceva, ok, am şi eu nevoie de asta şi umpleam casa cu tot felul de nimicuri, iar acum sunt mai liniştită, să zic nu, şi să fiu ok cu asta”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Aproape 18.000 de români, vaccinați anti-COVID în ultimele 24 de ore. Câți au suferit reacții adverse
Aproape 18.000 de români, vaccinați anti-COVID în ultimele 24 de ore. Câți au suferit reacții adverse

Comitetul naţional pentru coordonarea vaccinării anti-COVID informează că, în ultimele 24 de ore, au fost imunizate împotriva coronavirusului, cu vaccinul Pfizer BioNTech, 17.846 de persoane. 

Indigenii amazonieni folosesc o fiertură din coaja unei liane pentru a se apăra de Covid-19
Indigenii amazonieni folosesc o fiertură din coaja unei liane pentru a se apăra de Covid-19

În mijlocul pădurii amazoniene, indigenii Kayapó din statul brazilian Para folosesc o băutură tămăduitoare rezultată din fierberea cojilor unei specii de plantă agăţătoare pentru a se proteja de noul coronavirus, conform unui material publicat joi de Reut

Regatul Unit intensifică procesul de vaccinare, pe fondul creșterii alarmante a cazurilor de COVID
Regatul Unit intensifică procesul de vaccinare, pe fondul creșterii alarmante a cazurilor de COVID

Centrele medicale ambulatorii din Regatul Unit au început joi administrarea celui de-al doilea vaccin împotriva COVID-19, cel al AstraZeneca-Oxford, cu obiectivul de a atinge ţinta de 13 milioane de persoane până la jumătatea lunii februarie.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.