Pățania unui tânăr din Mureș care a înălțat un zmeu. „Sunt foarte îngrijorătoare aceste incidente”

barbat cu zmeu
Foto: Shutterstock

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă avertizează asupra riscului pe care-l reprezinţă jocul cu zmeul în apropierea liniilor electrice sau alte surse de electricitate, după ce un tânăr din judeţul Mureş a fost la un pas de moarte.

„Cum poate un joc banal să-ţi pună viaţa în pericol? Ieri seară, în localitatea Cristeşti din Mureş, un incident dramatic a fost prevenit de un echipaj SMURD. Un tânăr a fost la un pas să-şi piardă viaţa din cauza unui zmeu care a atins un fir de înaltă tensiune. Descărcarea electrică a fost foarte puternică, provocându-i tânărului un stop cardio-respirator”, a transmis, luni seară, IGSU.

Sursa citată a precizat că un echipaj SMURD a fost alertat imediat.

„Colegii noştri au ajuns rapid la locul evenimentului şi au acţionat prompt şi eficient. Au aplicat manevrele de resuscitare, iar inima tânărului a început iarăşi să bată. Astăzi, mulţumită răspunsului rapid al echipajului SMURD, tânărul se află în siguranţă, fiind transportat la spital conştient şi stabil. Sunt foarte îngrijorătoare aceste incidente şi este foarte important să conştientizăm cât de periculos poate fi jocul cu zmeul în anumite condiţii”, au mai transmis reprezentanţii IGSU.

Aceştia recomandă atenţie sportită la sursele de electricitate în timpul jocului cu zmeul: „Pentru a evita astfel de tragedii, asigură-te că zmeul tău nu zboară aproape de linii electrice sau alte surse de electricitate. Orice atingere a unui fir electric poate avea consecinţe grave”.

Citește și
munte
După schiuri și snowboard, iubitorii sporturilor de iarnă pot încerca lucruri noi pe pârtie
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
„Românul este zmeu în țara lui”. Mai mulți șoferi au ignorat bariera și au trecut peste calea ferată. VIDEO
„Românul este zmeu în țara lui”. Mai mulți șoferi au ignorat bariera și au trecut peste calea ferată. VIDEO

Un șofer oprit la o barieră de cale ferată în comuna Răcăciuni din Bacău a filmat cum mai mulți șoferi ignoră acest aspect și ocolesc barierele.

După schiuri și snowboard, iubitorii sporturilor de iarnă pot încerca lucruri noi pe pârtie
După schiuri și snowboard, iubitorii sporturilor de iarnă pot încerca lucruri noi pe pârtie

Pe Muntele Mic, în Caraș Severin, au la dispoziție "tricicleta pe zăpadă", pe Valea Prahovei pot fi trași de zmeu, iar în Harghita pot urca în bobul pe roller-coaster, în zona pârtiei din Toplița.

Un bărbat din Maramureş a murit electrocutat când încerca să dea jos zmeul copiilor
Un bărbat din Maramureş a murit electrocutat când încerca să dea jos zmeul copiilor

Dramă greu de descris într-o familie din Maramureș. Un bărbat de 36 de ani, tatăl a 4 copii, a murit electrocutat, după ce a încercat, să coboare zmeul copiilor agăţat, în cablurile de curent.

VIDEO. Momentul în care o fetiță de trei ani e ridicată 10m în aer de un zmeu
VIDEO. Momentul în care o fetiță de trei ani e ridicată 10m în aer de un zmeu

Emoții insuportabile pentru părinții unei fetițe de trei ani din Taiwan, ridicată până la vreo zece metri înălțime de un zmeu scapăt de sub control în cadrul unui festival.

Zmeiele, din ce în ce mai periculoase în India. Cum a murit o fată de 4 ani
Zmeiele, din ce în ce mai periculoase în India. Cum a murit o fată de 4 ani

O fată de 4 ani din India a murit sâmbătă, după ce a fost rănită grav de un zmeu, în timp ce era pe motocicletă alături de tatăl său.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.