Pelerinaj la moaştele Sfântului Dumitru. Un credincios a stat de 2 ori la coadă, pentru 2 boli

×
Codul embed a fost copiat

Mii de oameni s-au așezat și sâmbătă seara în fața Mitropoliei, pentru a se închina la racla Sfântului Dimitrie.

Așteptarea a fost una destul de lungă, așa că pelerinii au stat la rând chiar și șapte ore.

Pelerinajul continuă până marți iar astăzi credincioșii îl sărbătoresc și pe sfântul Dimitrie cel nou, ocrotitorul Bucureștilor.

Mânaţi de credinţă mii de oameni au mers și sâmbătă seara pe Dealul Patriarhiei și s-au închinat sfintelor moaște. Veniți din mai multe locuri ale țării, împreună cu familia sau prietenii au înălțat rugăciuni.

Enoriaș: „Pentru sănătate, pentru iertarea păcatelor. În fiecare an e un alt sentiment”

Citește și
pelerinaj
Pelerinaj de Sfântul Dumitru. Oamenii așteaptă și 10 ore să se roage la moaște
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Enoriaș: „Să ne rugăm, pentru sănătate pentru familie, pentru copii, pentru toți”

Credincioșii spun că secundele petrecute la raclă merită orice efort iar sentimentele pe care le trăiesc sunt cu adevărat speciale.

Enoriaș: „ E foarte bine, mie nu-mi vine să cred că Dumnezeu mi-a dat atâta putere, cu probleme de sănătate, să pot să stau la o asemenea coadă”

Reporter: „Ce probleme de sanătate?”

Enoriaș: „Am diabet, cardiacă, dacă îmi dă Dumnezeu mă întorc înapoi și mai merg o dată.”

Enoriaș: „Cu răbdare ajungem și acolo. Dumnezeu de sus, el ne da putere că dacă nu ne dă nimeni. ”

Mai mulți voluntari de la Crucea Roșie, sau oameni simpli, s-au asigurat ca pelerinii să primească câte un ceai și un pachet cu mâncare caldă pentru a face față frigului și timpului petrecut la rând.

În total în aceste zile sunt așteptate în Capitală peste 100.000 de persoane.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Pelerinaj la Sfântul Dumitru. Ce s-a întâmplat după ce o femeie s-a rugat ca fiica ei să aibă copii
Pelerinaj la Sfântul Dumitru. Ce s-a întâmplat după ce o femeie s-a rugat ca fiica ei să aibă copii

Este o zi de rugăciune şi de mare sărbătoare pentru credincioşii care îl prăznuiesc astăzi pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.

Pelerinaj de Sfântul Dumitru. Oamenii așteaptă și 10 ore să se roage la moaște
Pelerinaj de Sfântul Dumitru. Oamenii așteaptă și 10 ore să se roage la moaște

Este un sfârșit de săptămână plin de semnificații religioase. Sâmbătă, credincioșii ortodocși îl sărbătoresc pe sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir, iar duminică pe Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor.

Reacţia unei femei care a stat 24 de ore la Sfânta Parascheva.
Reacţia unei femei care a stat 24 de ore la Sfânta Parascheva. "Venim când îşi serbează ziua"

Pelerinajul Sfintei Parascheva a adus Iașiului peste 1,5 milioane de euro. Cei aproximativ 200 de mii de credincioși, veniți să se închine, la moaștele Sfintei, au plătit pentru icoane, lumânări, și pomelnice, plus cazare, hrană și suveniruri.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.