Piața Constituției va fi blocată și marți, pentru un protest fără camioane și fără protestatari. Explicația lui Nicușor Dan

protest
StirilePROTV

Piața Constituției va fi blocată și marți, a anunțat primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, chiar dacă luni nu s-au strâns acolo protestatarii. Organizatorul nu vrea să renunțe la a treia zi de proteste, a explicat edilul.

Nicușor Dan a spus că s-au purtat discuţii neoficiale cu organizatorul, pentru a-l convinge să renunţe la acţiune, având în vedere că nu a strâns protestatarii la care se aştepta.

Au fost vreo patru-cinci solicitări de proteste pe care noi le-am respins pentru că nu aveau elementele legale. Apoi a fost solicitarea de protest a sindicatului transportatorilor. Au spus: 'Vrem să aducem 15.000 de maşini şi să blocăm Piaţa Victoriei şi toate arterele care dau în asta', ceea ce ar fi ilegal şi ar fi paralizat oraşul. Şi apoi a venit această solicitare de la un cetăţean. În sfârşit avea elementele legale. El a spus că aduce o sută de tractoare, o sută de aşa numite cap tractor. A vrut iniţial Piaţa Victoriei. L-am convins în urma discuţiilor din comisie pe Piaţa Constituţiei. Nu afecta traficul, chiar dacă erau toate utilajele acestea şi 5.000 de oameni. Numai că iată că nu a strâns protestatarii la care se aştepta. Am avut neoficial încercări să îl convingem pentru ziua de mâine, dar nu... Deci, mâine o să avem aceeaşi imagine. (...) Mâine vom avea aceeaşi imagine: o piaţă blocată, conform protocolului, până după-amiază", a declarat primarul Capitalei luni seară, la Digi24, potrivit news.ro.

Nicuşor Dan a mai precizat că nu ştia că organizatorul protestului are legătură cu senatoarea USR Diana Şoşoacă şi că acesta a înaintat de-a lungul timpului şi alte solicitări Primăriei.

Este un domn care a mai făcut de-a lungul timpului cereri către noi. Habar nu aveam de legătura dumnealui cu doamna Şoşoacă, însă era un cetăţean care ceruse în numele unei idei un protest şi nu aveam niciun motiv să nu i-l aprobăm. Cererea de protest întrunea toate condiţiile legale. Spunea de unde vine, pe unde vor merge oamenii şi utilajele, cât vor sta, cine sunt persoanele care vor ajuta la organizare şi toate astea", a spus el.

Citește și
„Iarna asta o să fie mai bine decât iarna trecută”. Mesajul lui Nicușor Dan către locuitorii Bucureștiului
Fermierii și transportatorii vor să protesteze în București timp de 3 zile cu 15.000 de mașini. Nicușor Dan refuză să aprobe
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Întrebat cum răspunde acuzaţiilor conform cărora a aprobat organizarea manifestaţiei deoarece i-ar conveni ca protestatarii să intre în Bucureşti, edilul general a negat o astfel de ipoteză, reamintind că anterior respinsese un demers mult mai amplu.

Le aduc aminte că nu am dat acea autorizaţie pentru 15.000 de maşini în Piaţa Victoriei. Nu am făcut nici într-un caz, nici în altul, decât să aplic legea. Şi într-un caz, şi în altul, am aplicat legea. Acela era un protest care paraliza traficul din Bucureşti, se încălca un articol explicit de lege care spune că nu ai voie să afectezi traficul. Acesta era un protest care nu afecta traficul şi îndeplinea condiţiile legale. Comisia pe care o conduc a aprobat în trei ani de mandat o mie de proteste, inclusiv vreo 20-30 împotriva mea. Deci, orice fel de protest, dacă întruneşte condiţiile legale, va fi aprobat de primărie", a mai precizat primarul Nicuşor Dan.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Nicuşor Dan susține că sistemul de termoficare funcţionează acum la o capacitate de 99% şi „se comportă bine”
Nicuşor Dan susține că sistemul de termoficare funcţionează acum la o capacitate de 99% şi „se comportă bine”

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că, în acest moment, sistemul de termoficare funcţionează la o capacitate de 99% şi "se comportă bine", chiar dacă este cea mai friguroasă perioadă a iernii.

Fermierii și transportatorii vor să protesteze în București timp de 3 zile cu 15.000 de mașini. Nicușor Dan refuză să aprobe
Fermierii și transportatorii vor să protesteze în București timp de 3 zile cu 15.000 de mașini. Nicușor Dan refuză să aprobe

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, marţi, că a respins solicitarea transportatorilor şi a fermierilor de a organiza un protest în București, pe motiv că cererea nu este ”rezonabilă”.

Nicuşor Dan, despre protestul fermierilor: „Este un drept al lor”
Nicuşor Dan, despre protestul fermierilor: „Este un drept al lor”

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a fost consultat nici oficial, nici neoficial în legătură cu protestul din București al fermierilor şi al transportatorilor.  

Spark pleacă din România. Compania e supărată pe administrația Nicușor Dan, care le-a impus plata parcării
Spark pleacă din România. Compania e supărată pe administrația Nicușor Dan, care le-a impus plata parcării

Spark se retrage din România. Compania de carsharing acuză primăria bucureșteană că nu îi mai exceptează de la plata parcării, la fel ca vehiculele electrice ale persoanelor fizice.

Nicușor Dan: Vignetele de tranzit al Bucureştiului pentru vehiculele mai mari de 5 tone se vor emite doar electronic
Nicușor Dan: Vignetele de tranzit al Bucureştiului pentru vehiculele mai mari de 5 tone se vor emite doar electronic

Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că, începând de anul acesta, vignetele de tranzit al Bucureştiului pentru vehiculele de mare tonaj, peste 5 tone, vor fi emise doar electronic, iar varianta tipărită nu va mai fi disponibilă în benzinării.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.