Pietoni loviți în plin de o mașină izbită de un TIR, în Timișoara. Momentul a fost filmat

×
Codul embed a fost copiat

Un accident grav s-a petrecut într-una dintre cele mai aglomerate intersecţii din Timişoara. Un TIR a izbit o maşină şi a proiectat-o în pietonii care traversau regulamentar strada. Doi oameni au fost răniţi.

Mai mulţi pietoni tocmai traversau pe trecerea de pietoni, pe culoarea verde a semaforului, când au fost loviți în plin de o mașină izbită din spate de un TIR, al cărui şofer nu a păstrat distanţa regulamentară.

Doi dintre oamenii care traversau strada au fost loviţi şi trântiţi la pământ, iar un al treilea a trecut milimetric pe lângă maşină, relatează Opinia Timișoarei.

„Un bărbat în vârstă de 59 de ani a condus un autocamion pe strada Liviu Rebreanu, iar la intersecţia cu Calea Sagului a virat stânga, nepăstrând distanţa faţă de autoturismul din faţa sa, condus de un bărbat de 29 de ani. A intrat în coliziune cu acesta. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat pe trecerea de pietoni, lovind două persoane, un bărbat de 31 de ani şi o femeie de 48 de ani, care se aflau în traversarea regulamentară a străzii. Cele două persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale„, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro Aurora Voicila, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş.

Momentul impactului a fost surprins de o cameră de supraveghere din zonă.

Citește și
accident ploiesti
Carambol cu 5 mașini în Ploiești. Șase oameni au suferit răni ușoare
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
A crezut că are în față victima unui accident și a dat alarma la 112. Ce era în realitate
A crezut că are în față victima unui accident și a dat alarma la 112. Ce era în realitate

La doar câteva zile după ce reprezentanţii SMURD au atras atenţia că apelurile false sau nejustificate pot pune vieţi în pericol, o altă întâmplare din judeţul Olt arata cum echipajele sunt puse deseori pe drumuri nejustificat.

Carambol cu 5 mașini în Ploiești. Șase oameni au suferit răni ușoare
Carambol cu 5 mașini în Ploiești. Șase oameni au suferit răni ușoare

Carambol cu cinci maşini într-o intersecţie intens circulată de pe şoseaua de centură a Ploieștiului.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.