Accident cu două microbuze în județul Iași. Opt pasageri au ajuns la spital

×
Codul embed a fost copiat

S-a activat planul roşu de intervenţie, sâmbătă seară, în judeţul Iaşi. Două microbuze, în care se aflau 27 de persoane, s-au lovit violent, după ce unul dintre şoferi nu s-a asigurat la ieşirea de pe un drum secundar.

În urma impactului, opt pasageri au ajuns la spital.

Alerta s-a dat puţin după ora 21:00, în comuna Lețcani - la aproximativ 15 kilometri de Iaşi. Microbuzul gri, în care se aflau 5 persoane, venea de pe un drum lateral şi, pentru că şoferul nu s-a asigurat, la intrarea pe Drumul Naţional 28 a fost izbit de un alt microbuz, care mergea în acelaşi sens şi în care se aflau 22 de persoane.

"A ratat intrarea aici, a întors în faţă şi l-am luat în plin. Am încercat să-l evit, n-am mai putut", a spus șoferul unuia dintre microbuze.

În urma impactului puternic, ambele autovehicule au ajuns în câmp. La faţa locului au venit zece echipaje de salvatori.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Din fericire, niciuna dintre persoanele rănite nu se afla în stare gravă.

Ovidiu Popa, medic UPU: "Victimele care sunt la noi provin din ambele microbuze. toate victimele sunt în stare bună, în momentul de faţă, stabile hemodinamic, conştiente."

În acest caz, poliţia a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările. Din cauza accidentului traficul a fost blocat - pe ambele sensuri - timp de o oră.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.