Poliţia cere ajutor pentru prinderea unui tânăr suspectat de crimă, în Capitală. VIDEO

×
Codul embed a fost copiat

Poliţia Capitalei cere sprijinul populaţiei pentru identificarea unui tânăr suspectat că a ucis un bărbat din Sectorul 2.

Fapta s-a petrecut în 3 decembrie 2018, identitatea suspectului fiind stabilită după audierea mai multor persoane şi vizionarea imaginilor de pe camerele de supraveghere din zona în care locuia victima.

În dimineaţa de 3 decembrie 2018, Serviciul Omoruri din cadrul DGPMB a fost sesizat cu privire la faptul că într-o locuinţă din Sectorul 2, a fost descoperit un bărbat decedat ce prezenta mai multe plăgi, posibil produse cu un cuţit. A fost efectuată cercetarea la faţa locului de către procurori criminalişti din cadrul PTB şi ofiţeri din cadrul Serviciului Omoruri, context în care a fost dispusă şi efectuarea unei autopsii medico-legale de către INML”, a transmis, vinery, Poliţia Capitalei.

Sursa citată a precizat că, ulterior, au fost audiate numeroase persoane în vederea stabilirii circumstanţelor în care s-a produs agresiunea.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

De asemenea, au fost vizionate imagini surprinse de camerele de supraveghere video din zona locuinţei victimei, precum şi din zonele frecventate de aceasta în zilele anterioare.

În urma analizării acestor imagini, a rezultat că principalul suspect în această cauză este un bărbat în vârstă de aproximativ 18-25 de ani, care apare în imaginile menţionate în compania victimei, în perioada critică”, au mai transmis poliţiştii.

Aceştia cer ajutorul celor care-l recunoc pe suspect, rugându-i să sune la numărul 112.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.