Poliţia Română a scos la concurs 290 de posturi pentru civili. În ce domenii vor lucra

facebook Poliția Română
Facebook/ Poliția Română

Un număr de 290 de posturi în Poliţia Română au fost scoase la concurs prin încadrare directă.

Posturile sunt disponibile în mai multe domenii, iar înscrierile se fac la sediile unităţilor de poliţie care au scos posturile la concurs, până în 22 ianuarie, relatează news.ro.

Poliţia Română anunţă că persoanele care îşi doresc o carieră în instituţie se pot înscrie la concursurile organizate pentru ocuparea a 290 de posturi, prin încadrare directă. Înscrierile se fac la sediile unităţilor de poliţie care au scos posturile la concurs, până în 22 ianuarie.

Dosarul de înscriere trebuie să fie complet până la această dată, ulterior nemaiputând fi depuse documente.

Din totalul acestora, 289 de posturi sunt cu încadrare din sursă externă, iar un post urmează a fi ocupat prin reîncadrare. Posturile scoase la concurs sunt atât de ofiţer (219), cât şi de agent (18+1 reîncadrare) şi personal contractual (52).

Citește și
radar
Cum încearcă Poliția Română să-i determine pe șoferi să renunțe la flash-uri, în trafic
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Astfel, sunt scoase la concurs posturi în domenii precum criminalistică, investigaţii criminale, economic, combaterea criminalităţii organizate, comunicare şi relaţii publice, logistică, secretariat, resurse umane, intervenţii şi acţiuni speciale, cazier judiciar, statistică şi evidenţă operativă, poliţie rutieră, psihologie.

Pentru a putea participa la concurs, candidaţii trebuie să îndeplinească toate condiţiile legale specificate în anunţ, precum şi cerinţele specifice pentru fiecare post.

Informaţii complete cu privire la posturile existente, programul înscrierilor, condiţii de participare, documente necesare şi modalităţile de desfăşurare a concursurilor se găsesc la https://www.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs şi pe site-urile unităţilor teritoriale de poliţie.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Poliţia Română, mesaj despre confiscările de pătrunjel:
Poliţia Română, mesaj despre confiscările de pătrunjel: "Am crescut la ţară"

Pe pagina de Facebook a Poliţiei Române a fost publicată miercuri care a devenit rapid virală privind "confiscările de pătrunjel".

Cum încearcă Poliția Română să-i determine pe șoferi să renunțe la flash-uri, în trafic
Cum încearcă Poliția Română să-i determine pe șoferi să renunțe la flash-uri, în trafic

Poliţia Română încearcă să-i determine pe şoferi să renunțe la obiceiul de a se avertiza în trafic prin flash-uri cu privire la prezența radarelor pe traseu. 

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.