Polițistă agresată într-un local din Alba-Iulia de către un recidivist

×
Codul embed a fost copiat

Scandal într-un club din Alba-Iulia. O polițistă care se află în timpul ei liber ar fi fost agresată de un bărbat, recidivist, în localul în care se afla împreună cu câțiva prieteni.

Pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede cum după o discuție în contradictoriu între cei doi are loc o altercație.

Tânăra l-ar fi lovit prima cu piciorul iar mai apoi el i-ar fi dat cu forță o palmă. Persoanele care se aflau de față au intervenit și i-au despărțit pe cei doi.

Polițist care lucrează la o structura secretă a MAI a depus imediat plângere. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar apoi a fost eliberat sub control judiciar pentru 60 de zile.

Nu se află însă la prima abatere. Mai este cercetat și în alte dosare pentru lovire sau alte violen'e și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Citește și
Amber Guyger
O poliţistă din SUA şi-a ucis vecinul după ce a greşit etajul şi a crezut că e un hoţ
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Momentul emoționant în care o polițistă este îmbrățișată de fratele tânărului pe care l-a omorât
Momentul emoționant în care o polițistă este îmbrățișată de fratele tânărului pe care l-a omorât

Amber Guyger, fost ofițer de poliție din orașul american Dallas, care și-a ucis vecinul în apartamentul său, a fost condamnată la 10 ani de închisoare.

O poliţistă din SUA şi-a ucis vecinul după ce a greşit etajul şi a crezut că e un hoţ
O poliţistă din SUA şi-a ucis vecinul după ce a greşit etajul şi a crezut că e un hoţ

Verdict într-un caz şocant petrecut în oraşul Dallas din statul american Texas.

O polițistă care a vrut să salveze un copil, agresată de bărbați. Care a fost motivul
O polițistă care a vrut să salveze un copil, agresată de bărbați. Care a fost motivul

O polițistă care a încercat să salveze viața unui bebeluș care ”a căzut de pe un pod” a fost nevoită să își șteargă contul de Twitter, după ce a început să primească tot felul de comentarii sexiste.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.