Polițiștii germani i-au confiscat unui șofer român câinele și carnea din portbagaj, după ce l-au oprit pe autostradă

roman, catel, Germania, Belgia, carne
Polizei Südosthessen

Un român care mergea spre Belgia cu mașina plină de provizii și un cățel de rasă pentru care nu avea acte, a rămas fără ambele după ce a fost oprit de poliție pe o autostradă din Germania.

Într-un control de rutină pe autostrada A3 din apropierea orașului Frankfurt, polițiștii au descoperit în mașina bărbatului, care venea din România, 100 de kilograme de carne crudă nerefrigerată și un cățeluș Husky, conform Fuldaer Zeitung.

Cățelușul, în vârstă de aproximativ cinci săptămâni, era transportat într-o cutie și se afla într-o condiție fizică precară, potrivit polițiștilor din Germania, care au confiscat animalul după consultarea unui veterinar.

Românul a fost nevoit să plătească peste 1.000 de euro

Cățelul a fost predat unui adăpost local de animale, iar cățelul va fi hrănit până când va putea primi vaccinurile necesare. Costurile de îngrijire ale animalului, care au totalizat 800 de euro, i-au fost cerute românului.

Cele 100 de kilograme de carne crudă nerefrigerată, în valoare de aproximativ 500 de euro, au fost și ele confiscate. Șoferul a fost nevoit să plătească pentru distrugerea produselor, inclusiv o amendă de 200 de euro.

Citește și
Migranti kurzi soferi romani Ungaria
Șocul polițiștilor din Ungaria după ce au oprit o camionetă condusă de o româncă. Ce au găsit în vehicul
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

CITEȘTE ȘI: Descoperire misterioasă în Australia. Polițiștii au găsit cadavrele a două surori într-un apartament

Dietele vegane pentru câini, recomandate de cercetătorii britanici în urma celui mai mare studiu pe această temă

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un vlogger spaniol care a umilit un cerșetor român cu biscuiți cu pastă de dinți va merge la închisoare
Un vlogger spaniol care a umilit un cerșetor român cu biscuiți cu pastă de dinți va merge la închisoare

Un vlogger din Spania care s-a filmat în timp ce umilea un cerșetor român cu biscuiți umpluți cu pastă de dinți a fost condamnat definitiv.

Șocul polițiștilor din Ungaria după ce au oprit o camionetă condusă de o româncă. Ce au găsit în vehicul
Șocul polițiștilor din Ungaria după ce au oprit o camionetă condusă de o româncă. Ce au găsit în vehicul

Polițiștii maghiari au rămas șocați după ce au oprit o camionetă înmatriculată în România pentru un control de rutină.

Cine este infractorul român care a strâns 152 de milioane de euro ca șef al unei grupări mafiote în Austria
Cine este infractorul român care a strâns 152 de milioane de euro ca șef al unei grupări mafiote în Austria

Un infractor român care a fost căutat ani la rând de sute de polițiști după ce a evadat dintr-o închisoare din Austria era liderul unei grupări care a strâns 152 de milioane de euro din trafic de persoane, conform Ministerului de Interne de la Viena.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.