Poliţistul Eugen Stan, condamnat definitiv la 20 ani închisoare pentru pedofilie

×
Codul embed a fost copiat

Poliţistul Eugen Stan a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la 20 de ani închisoare, el fiind acuzat de săvârşirea a 18 infracţiuni de agresiune sexuală, printre victime fiind şi minori.

Iniţial, el primise o condamnare de 19 ani închisoare în luna iulie la Judecătoria Sectorului 6, pedeapsă mărită cu un an de Curtea de Apel Bucureşti.

Potrivit Parchetului General, în perioada 2 noiembrie 2009 - 5 ianuarie 2018, Eugen Stan a agresat sexual 18 persoane, cu vârste între 5 şi 38 de ani, în diferite locuri din Bucureşti.

Procurorii susţin că Eugen Stan urmărea victimele în drumul lor spre blocurile în care locuiau, infracţiunile fiind săvârşite sub constrângere în scara imobilelor sau în liftul acestora.

Pe 8 ianuarie 2018, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Eugen Stan vizând, în primul rând, săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală asupra a doi minori, de 5, respectiv de 9 ani, la data respectivă inculpatul fiind angajat al Ministerului Afacerilor Interne.

Citește și
covid lume
Un nou record de infectări cu noul coronavirus în Italia. Care este situația în restul Europei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Prin ordonanţa din 9 ianuarie 2018 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus preluarea cauzei de către Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă ICCJ.

Pe parcursul urmăririi penale au fost preluate mai multe dosare de la Parchete de pe lângă Judecătoriile de sector din Bucureşti având ca obiect, de asemenea, săvârşirea unor infracţiuni de agresiune sexuală de către Eugen Stan, acestea fiind reunite într-un nou dosar.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cinci ani de la tragedia Colectiv. Rudele îndurerate și oameni de rând s-au rugat pentru cei dispăruți
Cinci ani de la tragedia Colectiv. Rudele îndurerate și oameni de rând s-au rugat pentru cei dispăruți

Tot într-o vineri, în 2015, asistam neputincioși la una dintre cele mai mari tragedii petrecute în România modernă. 65 de oameni au pierit în incendiul de la Colectiv și în lunile care au urmat.

Un nou record de infectări cu noul coronavirus în Italia. Care este situația în restul Europei
Un nou record de infectări cu noul coronavirus în Italia. Care este situația în restul Europei

Franța este în prima zi de carantină totală, iar joi seară, în Paris traficul era paralizat.

Mesajul ministrului Sănătății, la 5 ani de la tragedia Colectiv. Ce spune despre tratarea ”marelui ars”
Mesajul ministrului Sănătății, la 5 ani de la tragedia Colectiv. Ce spune despre tratarea ”marelui ars”

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a transmis un mesaj la 5 ani de la tragedia Colectiv, vorbind și despre cum au evoluat de atunci lucrurile pentru tratarea ”marelui ars” în spitalele din România.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.