Poluarea din București, măsurată în colaborare cu un institut din Măgurele. Cum vor fi analizate noxele

Cei care au locuit 30 de ani în zone poluate ies mai devreme la pensie cu doi ani. Care sunt localitățile vizate
Inquam/ Octav Ganea

Poluarea din București va fi măsurată cu ajutorul unui institut din Măgurele, pentru că sunt variații foarte mari de la o zi la alta, a anunțat ministrul mediului, Tanczos Barna.

 

„Bucureştiul a devenit un oraş unde aproape săptămânal valorile măsurate la staţiile oficiale cresc câteodată exponenţial, ajung la vârf şi scad. Nu am găsit la minister o analiză ştiinţifică a fenomenului. Şi cetăţenii, şi Garda de Mediu, şi Agenţia pentru Protecţia Mediului, şi ministerul, şi autoritatea publică locală au câte o teorie, câte o explicaţie. Am ajuns la concluzia că sunt 5-6 factori ce influenţează acest fenomen. Unul dintre factori este problema gropilor de gunoi, unde nu există în momentul de faţă măsurători ştiinţifice, recunoscute, care să stea în picioare şi într-o instanţă” a explicat ministrul mediului, citat de Agerpres.

Colaborarea va fi parafată în zilele următoare, a adăugat Tanczos Barna.

„Azi am avut o discuţie lungă cu colegii pe tema asta şi le-am cerut o analiză din datele pe care le avem acum la dispoziţie, multifactorială, ce poate să contribuie la aceste elemente. Am stabilit cu un institut de cercetare din Măgurele, care deja a efectuat un studiu ştiinţific pe o problemă similară la Măgurele, să începem o colaborare. Zilele următoare, săptămâna aceasta, vom semna un protocol de colaborare şi vom pune acele instalaţii de măsurare pe care le-au folosit ei în zona gropilor de gunoi din Bucureşti, astfel încât să putem să vedem dacă se respectă legea de eliberare în aer a unor gaze care sunt captate în gropile de gunoi", a explicat ministrul.

Citește și
Poluare
Creşteri importante ale concentraţiilor poluanţilor monitorizaţi, în Capitală şi localităţile limitrofe
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

El a subliniat că dotarea instituţiilor de control, de verificare, nu este la cel mai înalt nivel şi că sunt câteva proiecte europene în derulare prin care Garda de Mediu să fie dotată cu instalaţii mobile, cu instalaţii de măsurare, cu autospeciale cu care se poate deplasa în diverse locuri pentru a face monitorizarea poluării.

„Aceste repetări, aceste valori au apărut într-un moment în care Garda de Mediu, folosind câteodată tehnologia de la Agenţia pentru Protecţia Mediului, mergea şi încerca să depisteze sursa poluării. Nu au reuşit de fiecare dată. Dar, prin radarele pe care le au cei de la staţia de cercetare de la Măgurele, prin monitorizare cu instalaţii mobile şi cu monitorizare cu puncte fixe la diverse înălţimi, cu siguranţă în zona acestor depozite vom avea nişte rezultate concludente şi vom putea acţiona. În acelaşi timp, trebuie să subliniem că sursa ilegală de arderi poate fi surprinsă doar în cazul în care primim informaţii şi mergem şi surprindem în momentul în care s-a dat foc la ceva", a mai spus Barna.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Aer toxic în București și în împrejurimi, de câteva zile. Explicațiile autorităților
Aer toxic în București și în împrejurimi, de câteva zile. Explicațiile autorităților

Aerul este toxic în București și în împrejurimi de câteva zile. Stațiile independente de măsurare a aerului indică depășiri de aproape șase ori pentru cele mai periculoase particule în suspensie, denumite PM 2,5 și PM 10.

Creşteri importante ale concentraţiilor poluanţilor monitorizaţi, în Capitală şi localităţile limitrofe
Creşteri importante ale concentraţiilor poluanţilor monitorizaţi, în Capitală şi localităţile limitrofe

Agenţia pentru Protecţia Mediului Bucureşti anunţă că, începând de vineri seara şi până în prezent, în Municipiul Bucureşti şi în localităţile limitrofe au avut loc creşteri importante ale concentraţiilor poluanţilor monitorizaţi, scrie Agerpres. 

Ministrul Mediului a anunțat controale în zonele cu arderi de deșeuri. A spus însă și de când
Ministrul Mediului a anunțat controale în zonele cu arderi de deșeuri. A spus însă și de când

Ministrul Mediului anunță controale în zonele unde se ard deșeuri ilegal și la societățile cunoscute drept poluatori. Tánczos Barna a spus și de când vor veni inspectorii de mediu: după 1 februarie.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.