Premieră în România. Orașul în care primești 500 de lei dacă donezi sânge

Criză dramatică de sânge în spitale. Medicii îi trimit pe cei care trebuie să fie operați să-și caute donatori
StirilePROTV

Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a anunţa joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că municipalitatea va plăti câte 500 de lei primilor 1.000 de donatori de sânge din perioada stării de alertă, măsura fiind o premieră la nivel naţional.

Edilul a afirmat că, din cauza pandemiei de COVID-19, multe persoane sunt reticente în a merge nu doar la spitale, ci şi să doneze sânge.

Ca urmare a apelurilor lansate de reprezentanţii Centrului Regional de Transfuzii Sanguine (CRTS) către populaţie pentru a dona sânge, municipalitatea a decis să se alăture demersului şi să acorde câte 500 de lei primilor 1.000 de donatori din perioada stării de alertă.

"Sunt foarte mulţi factori care contribuie la diminuarea vizibilă a cantităţii de sânge recoltate de la donatori, fapt care duce la consecinţe foarte grave în salvarea de vieţi. Sunt foarte multe accidente rutiere, în spitale se fac intervenţii chirurgicale grele care necesită chiar şi transfuzii totale de sânge. Ne-am propus să facem un efort comunitar, motiv pentru care ne-am propus să alocăm un ajutor financiar pe perioada stării de pandemie. Mulţi dintre donatori evită în mod special de siguranţă să mai intre în centrele de transfuzii, dar încercăm să le atragem atenţia printr-o sumă de bani. E vorba de 500 de lei pentru fiecare persoană care donează o unitate completă, adică 400 de mililitri de sânge. Asta înseamnă că putem salva o sută de vieţi cu o mie de doze de sânge", a spus primarul Mihai Chirica.

El a spus că, la fel ca şi până acum, rămâne în sarcina cadrelor medicale de la CRTS să facă triajul donatorilor de sânge.

Citește și
test de sange
Studiu: Cum afectează Covid-19 organismul în funcție de tipul de sânge
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Implicarea noastră se opreşte aici: noi plătim. De restul se organizează şi se ocupă CRTS Iaşi", a declarat primarul Mihai Chirica.

Această bonificaţie se alătură altora oferite deja atât de municipalitatea ieşeană, cum ar fi gratuitatea pe transportul în comun, dar şi de legislaţia în vigoare, care prevede ca donatorii de să primească o zi liberă de la locul de muncă şi tichete de masă.

Potrivit directorului CRTS Iaşi, Lavinia Scripcariu, în această perioadă a fost înregistrat cel mai mic număr de donatori din ultimii ani, stocul de sânge fiind extrem de mic, în condiţiile în care solicitările venite din partea spitalelor sunt foarte mari.

În prima jumătate a anului, media donatorilor a fost de 40 pe zi, cu 26% mai puţin ca în aceeaşi perioadă a anului trecut. În aceste zile au fost şi câte 30 donatori, deşi din partea spitalelor din Iaşi şi judeţ au venit 38 de solicitări doar pentru grupa zero, care este cea mai rară.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Criză dramatică de sânge în spitale. Medicii îi trimit pe cei care trebuie să fie operați să-și caute donatori
Criză dramatică de sânge în spitale. Medicii îi trimit pe cei care trebuie să fie operați să-și caute donatori

Este criză de sânge în spitalele din țară și pentru ca situația să fie și mai gravă mulți medici sunt nevoiți să amâne operațiile. Nevoia mare întâlnită mereu vara s-a accentuat anul acesta pe fondul pandemiei.

Studiu: Cum afectează Covid-19 organismul în funcție de tipul de sânge
Studiu: Cum afectează Covid-19 organismul în funcție de tipul de sânge

Majoritatea oamenilor se încadrează într-una din cele patru grupe de sânge - A, B, AB sau O. 

Jandarmii au donat sânge la Bistrița. Ce vor face cu bonurile primite
Jandarmii au donat sânge la Bistrița. Ce vor face cu bonurile primite

Spitalele au nevoie de sânge însă, în aceste vremuri de pandemie, la centrele de transfuzii din toată țara vin tot mai puțini donatori.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.