Prima decizie a Consiliului Local din Crevedia, după tragedie: I-a dat un teren unui apropiat al primarului

crevedia

Primăria din Crevedia a aprobat marţi o hotărâre în şedinţa Consiliului Local prin care îi dă un teren fratelui unui apropiat al primarului.

Consilierul local a declarat că fratele lui vrea să se însoare şi este o prioritate să să se dea acest tereni, relatează Antena 3, potrivit News.ro.

"Fratele meu stă în casă la fratele meu momentan. Cât o să-l mai ţină şi unde doarme? Asta nu se spune? El nu a avut casă niciodată, a fost un ajutor şi nu acum de când am venit eu la primărie ca şi consilier. Are cererea făcută de foarte mult timp. Nu s-a pus ieri pe ordinea de zi ieri. Asta e treabă de luni de zile. Nici nu eram eu consilier, n-aveam nicio treabă cu primăria când a fost să îi dea lui loc de casă", a spus consilierul primarului, după ce fratele său a primit un teren prin decizia consilierilor locali.

”Copilul ăsta doarme pe o canapea, într-un living la fratele nostru. Ar vrea şi el să se căsătorească. Nu este prioritate?”, a mai spus acesta.

Decizia consilierilor locali din Crevedia vine la câteva zile de la exploziile care au avut loc în weekend la o staţie de GPL din Crevedia şi care a dus la moartea a două persoane şi rănirea a zeci de pompieri. O parte din cei răniţi au fost transferaţi în străinătate, după activarea Mecanismului de Protecţie Civilă la nivelul UE.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Suspendarea și exmatricularea revine în învățământul românesc pentru elevii cu abateri grave. Proiect în dezbatere publică
Suspendarea și exmatricularea revine în învățământul românesc pentru elevii cu abateri grave. Proiect în dezbatere publică

Elevii care comit abateri grave vor putea fi suspendați sau exmatriculați, chiar și până în următorul an școlar, dacă Statutul elevului și regulamentul unităților de învățământ va fi adoptat de Ministerul Educației.

Un grup de motocicliști din Sibiu a observat că le-a dispărut un coleg. După câteva ore au făcut o descoperire șocantă
Un grup de motocicliști din Sibiu a observat că le-a dispărut un coleg. După câteva ore au făcut o descoperire șocantă

Un motociclist de 35 de ani din Sibiu, care făcea parte dintr-un grup care se deplasa pe traseul Durău - Izvorul Muntelui, a murit în Parcul Naţional Ceahlău.

Care sunt cele două lucruri despre care cei mai mulți români spun că le-ar asigura o viață de calitate. Surpriză uriașă
Care sunt cele două lucruri despre care cei mai mulți români spun că le-ar asigura o viață de calitate. Surpriză uriașă

Românii și-au schimbat părerea - atunci când îi întrebi ce le-ar asigura o viață de calitate.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.