Primari din toată țara, acuzați că au fraudat statul cu 2 mil. de €. Ce au făcut cu banii

×
Codul embed a fost copiat

Percheziţii de amploare, miercuri dimineaţă, în 25 de judeţe din ţară, dar şi în Bucureşti. Poliţiştii au descins la mai multe primării, de unde au ridicat documente despre operaţiuni financiare asupra cărora planează suspiciunea de fraudă.

Investigatorii spun că sunt probe care arată ca edilii au făcut unele achiziţii doar pe hârtie, altele - la preţuri umflate, totul cu un prejudiciu adus bugetului statului de peste două milioane de euro. În urma controalelor au ieşit la iveală însă şi alte surprize.

În comuna Corneşti, din judeţul Dâmboviţa, primarul a cumpărat 19 bănci încă din anul 2016. Revoltător este că şi în ziua de astăzi acestea stau depozitate într-o anexă a şcolii din localitate.

Vasile Șerban, primarul comunei Cornești: Au fost cumpărate în 2017 sau 2016, da.
Reporter: De ce nu au fost montate până acum?
Vasile Șerban: Nu au fost montate pentru că nu am avut finanţare, bani. Voiam să fac un parc, îmi trebuiau mai multe obiecte pentru acest parc. Am zis când le pun, le pun pe toate. Am zis să cumpăr şi nişte tuia.

În comună Hulubeşti - altă situaţie uimitoare. Fostul primar a investit sume importante pentru cumpărarea a sute de coşuri de gunoi, care între timp şi-au găsit altă utilitate. Au fost cumpărate atât de multe coşuri de gunoi încât multe au fost transformate în... ghivece de flori.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Localnic: "Toată lumea se miră şi toată lumea nu e de acord. E degeaba, şade degeaba."

Aurel Marinescu, primarul comunei Hulubești: S-a prezentat o echipă din cadrul IPJ cu mandat de percheziţie domiciliară la unitatea noastră.
Reporter: Ce au făcut concret, ce au ridicat de aici?
Aurel Marinescu: Registre de intrare ieşire, documentele cu privire la atribuirea achiziţiilor.

Aceeaşi firmă ca la Hulubeşti a făcut afaceri şi în comună Vişina. Contabilul instituţiei susţine însă că totul a fost legal şi transparent.

Reporter: Ce căutau, ce v-au zis?
Georgian Matei, contabilul primăriei Vișina: Achiziţiile cu nişte firme din Olt. De bănci.
Reporter: În valoare de?
Georgian Matei: 5.000 de lei.
Reporter: Erau achiziţii umflate?
Georgian Matei: Nu, nu...
Reporter: Din punctul dumneavoastră de vedere era ceva în neregulă?
Georgian Matei: Nu, nu. Prin SEAP.

Poliţiştii de la investigarea criminalităţii economice au dus la audieri 15 persoane. Firmele de la care s-au făcut achiziţiile nu au personal angajat şi au făcut profit doar din afacerile cu instituţiile publice, spun anchetatorii.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.