Principala ipoteză luată în calcul de oficialii de la CFR după teribilul accident feroviar de la Roșiorii de Vede

×
Codul embed a fost copiat

O manevră interzisă și ilogică a mecanicului de tren, care a trecut pe roșu- aceasta este principala ipoteză luată în calcul de oficialii de la CFR după teribilul accident feroviar de la Roșiorii de Vede.

Aceștia spun că mecanicul chiar ar fi dezactivat sistemul de frânare automat și ”mai bine ar fi dormit și atunci trenul s-ar fi oprit automat”. Mecanicii, impiegatul de mișcare și alți martori au fost audiați de polițiștii de la Transporturi.

În trenul de călători erau aproape 300 de oameni, dintre care 12, au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma impactului. Au fost și pagube materiale după ce mai multe mașini, transportate de garnitura de marfă, au fost distruse.

Aceste imagini au fost surprinse la câteva minute după impactul dintre cele două trenuri. E momentul în care salvatorii ajung și încearcă să acorde primul ajutor. Călătorii au trecut prin momente de groază.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Unul dintre călătorii răniți este un parașutist și parapantist experimentat din Gorj, care călătorea cu iubita. Obișnuit cu condiții extreme, spune că a văzut moartea cu ochii.

Corado Pinchiș, pasager rănit: „Am fost proiectat într-o secundă, habar nu am unde și m-am trezit plin de sânge. Eu am sfărâmată piramida nazală, aici este la fel o fisură, m-au cusut, la fel genunchiul. A fost groaznic.”

Accidentul s-a produs după ce trenul de călători nu a oprit la semaforul roșu de la intrarea în gară, a ajuns din urmă un tren de marfă şi l-a lovit din spate. Asta deși în mod obișnuit, mecanicul unei locomotive este atenționat înainte de semafor să încetinească.

Florin Truică, instructor, depoul București Călători: „Semnalul de oprire nu apare imediat. El este prevestit cu un alt semnal, antimergătorul lui, care îi spune: următorul semmnal îi ordonă oprirea. El trebuie să ia măsuri de reducere a vitezei pentru oprirea trenului. Dacă nu ia măsuri de reducere a vitezei, trenul va fi frânat. Se produce frânarea de urgență. Distanța este de 1200 de metri.”

Însă trenul nu a oprit.

Sistemul automat de frânare poate fi anulat de mecanic, prin apăsarea unui buton, se numește buton de depășire ordonată. După acționare, trenul își continuă mișcarea, cu o viteză redusă, de cel mult 20 de km pe oră, iar mecanicul trebuie să continue mersul cu atenție până la următorul semnal, De altfel, acționarea butonului activează și o sonerie, care produce un sunet destul de puternic.

Cu alte cuvinte, apăsarea butonului a fost conștientă. Acțiunea se face, teoretic, doar la indicația impiegatului de mișcare, în cazuri excepţionale, și este exclus că mecanicul să fi adormit, spune chiar directorul CFR Călători.

Traian Preoteasa, director CFR: „Ca să fac haz de necaz, mai bine dormea decât să acționeze butonul de frânare controlată. Dacă dormea, intrau în acțiune sistemele de siguranță și îl opreau la culoarea roșie. Există niște explicații pe acolo pe care mi le-a dat și mie, am vorbit de 3-4 cu el, explicații care nu elimină problema de fond: nu a oprit la culoarea roșie. Este vină umană 100% din punctul de vedere al nostru. Nu a existat în momentul impactului nicio defecțiune tehnică.”

Nici varianta ca mecanicului să i se fi făcut rău nu este posibilă.

Cu frâna automata deblocată, trenul de călători a continuat să meargă, însă, până când mecanicul ar fi observat în fața lui trenul de marfă, încărcat cu mașini, aflat și el în mișcare, cu viteză mai mică. Atunci ar fi frânat, dar, din interție, garnitura a lovit ultimul vagon al marfarului, care împins de la spate, a înregistrat o ușoară creștere a vitezei. Într-o curbă, la 1 km de locul impactului, s-au răsturnat vagoanele care transportau mașini către portul Constanța.

Între timp, mecanicii celor două trenuri, dar și impiegatul de mișcare și un revizor din Gara Roșiori de Vede au fost audiați de polițiștii de la Transporturi. Procurorii au deschis un dosar penal și au început urmărirea penală ÎN REM, adică pentru fapte.

O anchetă internă a CFR arată că nu au fost probleme cu timpii de odihnă ai mecanicului trenului de călători şi nici cu avizele medicale și psihologice și cel tehnic.

Problemele în sistem există. Este criză de mecanici, spun reprezentanții sindicatului, iar mulți dintre ei sunt în vârstă. În acest caz, însă, mecanicul are în jur de 40 de ani și multă experiență.

Iulică Măntescu, președintele Federației Mecanicilor de Locomotivă: „Din punctul meu de vedere, sunt două ipoteze. Prima, dacă are o problemă medicală sau ceva în familie, e posibil să îi fi distras atenția și să nu se poată concentra la serviciu. Dacă nu se confirmă, atunci, părerea mea este că discutăm de o altă problemă, mult mai gravă: un stil de lucru greșit. Îmi este greu să vă spun de ce nu s-a depistat de dinainte dacă este un stil de lucru greșit.”

Cel puțin decoamdată, se fac cercetări pentru două posibile infracțiuni de distrugere sau semnalizare falsă și vătămare corporală din culpă. Anchetatorii au cerut și informații legate despre semnalizările pe calea ferată făcute luni în zona în care garnitura de tren de persoane a intrat în trenul de marfă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Suspendarea și exmatricularea revine în învățământul românesc pentru elevii cu abateri grave. Proiect în dezbatere publică
Suspendarea și exmatricularea revine în învățământul românesc pentru elevii cu abateri grave. Proiect în dezbatere publică

Elevii care comit abateri grave vor putea fi suspendați sau exmatriculați, chiar și până în următorul an școlar, dacă Statutul elevului și regulamentul unităților de învățământ va fi adoptat de Ministerul Educației.

Un grup de motocicliști din Sibiu a observat că le-a dispărut un coleg. După câteva ore au făcut o descoperire șocantă
Un grup de motocicliști din Sibiu a observat că le-a dispărut un coleg. După câteva ore au făcut o descoperire șocantă

Un motociclist de 35 de ani din Sibiu, care făcea parte dintr-un grup care se deplasa pe traseul Durău - Izvorul Muntelui, a murit în Parcul Naţional Ceahlău.

Care sunt cele două lucruri despre care cei mai mulți români spun că le-ar asigura o viață de calitate. Surpriză uriașă
Care sunt cele două lucruri despre care cei mai mulți români spun că le-ar asigura o viață de calitate. Surpriză uriașă

Românii și-au schimbat părerea - atunci când îi întrebi ce le-ar asigura o viață de calitate.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.