Principalul suspect în cazul dublei crime de la Iași susține că este nevinovat. Ce spun vecinii săi

×
Codul embed a fost copiat

Studentul marocan bănuit ca ar fi omorât, în Iași, un coleg de la Facultatea de Medicină și pe iubita lui, urmează să fie extrădat în România în mai puțin de o săptămână.

Un judecător de la Roma i-a respins cererea de eliberare - deși, prin intermediul unui avocat, a susținut că nu e vinovat și că nu ar fi avut motive să îi ucidă pe cei doi.

În același timp, suspectul a spus că nu a fugit din România ci doar a plecat într-o excursie, cu iubita lui. Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional.

Rețiut în Italia, la Roma, după ce pe numele lui a fost emis un mandat, în lipsă, pentru omor, Ahmed Sami el Bourkadi, respinge acuzațiile de crimă.

Raluca Andrei, avocatul suspectului:Se consideră nevinovat. Nu înțelege de ce s-au dat publicității atâtea aspecte negative cu privire la domnia sa, în condițiile în care nu are antecedente penale."

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Bourkadi a fost prins de poliția statală din Italia când coborâse din apartamentul în care se cazase în Roma, ca să își cumpere țigări. Din România a plecat, împreună cu iubita lui marocană, în ziua în care a fost descoperită dubla crimă. Biletele de avion le-ar fi avut cumpărate de cu o lună înainte.

Înainte să se urce în avion, Bourkadi ceruse ajutorul medicilor din Iași, ca să îi îngrijească rănile de la o mână.

Raluca Andrei, avocatul suspectului: „A spus că, într-adevăr, se văzuse cu victima în ziua respectivă, l-a contactat întrucat își uitase un hanorac la amicul său care a și fost găsit omorât. Îl cunoștea doar pe băiat, pe prietena acestuia doar tangențial. Nu se face vinovat de acest dublu asasinat, nu a avut vreo ceartă, vreo altercație."

În timp ce în Italia, Bourkadi a contestat mandatul european de arestare - în țară, procurorii i-au percheziționat locuința în căutare de noi probe.

Mihaela Apostol, prim procuror al Parchetului de pe langa Tribunalul Iași:Au fost ridicate obiecte care ar putea fi purtătoare de urme de la locul comiterii faptei de omor, precum si obiecte care pot servi la stabilirea profilului genetic al persoanei presupusului autor."

Bourkadi, care după ce a plecat din România și-a schimbat înfățișarea, este bănuit de uciderea cu cruzime a unui coleg marocan din anul doi de la Facultatea de Medicină din Iași și a iubitei lui.

Youssef avea 25 de ani și o situație financiară bună și se mutase de o lună cu Vanesa intr-o vilă pentru care plătea lunar o mie de euro chirie.

Trupul studentului ucis a fost luat abia astazi de la serviciul de medicină din Iași de familia lui insoțită de reprezentanți ai Ambasadei Marocului.

Student:E greu pentru toți studenții de aici. Sunt afectați deja moral din cauza emoției."

Procurorii care anchetează dubla crimă nu i-au deslușit încă motivul. La mijloc pot fi mulți bani, relații complicate de iubire sau afaceri dubioase.

Clar, până acum, estă că suspectul s-ar fi întors în locuința victimelor la câteva ore după crimă. Ar fi încercat să își ascundă urmele și, posibil, să fi vrut să însceneze un jaf. Urme ale unui incendiu au fost descoperite, de asemenea, în locuință.

În blocul în care locuia, Bourkadi păstra distanța față de vecini.

Localnic: "Până acum a fost, așa, discret."

Localnic:Nu vorbea."

Autoritățile italiene au transmis că Borkadi va fi trimis în România pe 21 decembrie.

Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne:Autoritățile din România vor organiza o escortă și îl vor aduce."

Iubita suspectului, alături de care a fost prins în Italia, nu are nicio calitate in dosar, în prezent.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Ce era, de fapt, tornada apărută în Cluj. Cum s-a produs fenomenul ciudat de pe lacul Mărtinești
Ce era, de fapt, tornada apărută în Cluj. Cum s-a produs fenomenul ciudat de pe lacul Mărtinești

Au fost momente de panică, în Cluj, unde pe lacul Mărtinești mai mulţi pescari au fost martorii unei așa-zise tornade. Un fuior a ridicat apa în aer, la mare înălțime, sub formă de vârtej.

Cine a ucis-o pe pe Henriett Toth, femeia găsită moartă într-un geamantan. Noi detalii șocante privind crima din Oradea
Cine a ucis-o pe pe Henriett Toth, femeia găsită moartă într-un geamantan. Noi detalii șocante privind crima din Oradea

Autorităţile au arestat preventiv trei persoane în cazul crimei de la Oradea. Un bărbat şi două femei. Unul dintre suspecți este chiar individul care a sunat la 112, ca să anunțe că a descoperit un cadavru, într-un geamantan, lăsat într-o remorcă.

Cine era femeia din Brăila, ucisă de iubit. Ce țipa Rădița Dumitrașcu către operatorul de la 112
Cine era femeia din Brăila, ucisă de iubit. Ce țipa Rădița Dumitrașcu către operatorul de la 112

Direcția Control Intern a Poliției face cercetări în privința modului în care au acționat polițiștii din Ianca, Brăila, după ce o femeie a sunat la 112, chiar în timp ce era atacată.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.