Principesa Sofia, fiica Regelui Mihai, a fost implicată într-un accident, în Otopeni | GALERIE FOTO

×
Codul embed a fost copiat

Principesa Sofia a României, fiica Regelui Mihai, a fost implicată luni într-un accident rutier produs pe DN1, în Otopeni.

Accidentul s-a petrecut luni, în jurul orei 15.30, în dreptul localității Otopeni, pe DN1.

În acest accident au fost implicate trei mașini, iar la volanul uneia dintre ele se afla și Principesa Sofia, în vârstă de 65 de ani, care nu ar fi fost vinovată de producerea accidentului.

Cel care ar fi cauzat, de fapt, această tamponare ar fi fost șoferul din spatele mașinii în care se afla Principesa Sofia. El nu ar fi păstrat distanța regulamentară și s-ar fi ciocnit cu celelalte două mașini din față.

În urma acestui accident au sosit la fața locului medicii care au evaluat toți șoferii și persoanele implicate, dar nu a fost nevoie de transportul lor la spital. Totuși, principesa a fost rănită la mână.

Citește și
victime accident Marea Britanie
O femeie însărcinată a murit, iar 3 copii sunt în stare critică la spital în urma unui accident înfiorător, în Marea Britanie
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Principesa Sofia a mers la sediul poliției Otopeni, marți, pentru a da declarații în legătură cu acest accident. Toți șoferii au fost testați pentru alcoolemie, rezultatele fiind zero.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Accident feroviar în localitatea Racu. Un bărbat a murit, iar o femeie a fost preluată de elicopterul SMURD
Accident feroviar în localitatea Racu. Un bărbat a murit, iar o femeie a fost preluată de elicopterul SMURD

Un accident feroviar a avut loc, marți, în localitatea Racu. În coliziune a fost implicat trenul Regio 4501, care circula pe ruta Brașov-Gheorgheni.

O femeie însărcinată a murit, iar 3 copii sunt în stare critică la spital în urma unui accident înfiorător, în Marea Britanie
O femeie însărcinată a murit, iar 3 copii sunt în stare critică la spital în urma unui accident înfiorător, în Marea Britanie

O femeie însărcinată a murit, iar trei copii au fost grav răniți în urma unui accident produs pe o autostradă din Marea Britanie. Doi dintre micuți se află în comă indusă la terapie intensivă, relatează Metro.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.