Procedura de infringement, declanșată împotriva Ungariei. Decretul semnat de Viktor Orban care a stârnit furia tehnocraților

viktor orban
Shutterstock

Procedura de infringement a fost lansată vineri împotriva Ungariei. Comisia Europeană vizează un decret ce prevede repunerea în libertate a sute de călăuze de migranţi în vederea expulzării lor.

Guvernul premierului naţionalist ungar Viktor Orban a decis, la finalul lunii aprilie, să elibereze 700 de deţinuţi condamnaţi pentru trafic de persoane.

Decretul prevedea „părăsirea teritoriului ungar în cel mult 72 de ore'' pentru a efectua restul pedepsei în ţările lor de reşedinţă obişnuită sau de naţionalitate.

Autorităţile de la Budapesta au anunţat că penitenciarele ungare se confruntă cu o creştere a numărului de condamnaţi pentru trafic de persoane, ei reprezentând în prezent 13% din total, adică în jur de 2.600 persoane provenind din 73 de ţări, transmit AFP şi MTI, preluate de Agerpres.

Decretul publicat în 27 aprilie vizează limitarea „costurilor pentru contribuabilii ungari''.

Citește și
summit vilnius
Oficialii din Ungaria dau de înțeles că dacă Turcia susține aderarea Suediei la NATO, atunci sunt de acord și ei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Austria, nemulțumită

Decizia a suscitat mai ales nemulţumirea Austriei, care şi-a consolidat controalele la frontiera cu Ungaria şi l-a convocat pe ambasadorul ungar.

Nicio dispoziţie nu este prevăzută pentru a supraveghea aplicarea pedepsei cu detenţia pentru călăuze în afara Ungariei, subliniază Comisia Europeană, care consideră că „astfel de sancţiuni aplicate persoanelor condamnate pentru trafic de fiinţe umane nu sunt nici eficiente, nici disuasive''.

Executivul UE i-a trimis o scrisoare de notificare Ungariei, ce are la dispoziţie două luni pentru a răspunde îngrijorărilor Bruxellesului. Procedura de infringement poate conduce la sesizarea Curţii de Justiţie a UE şi la eventuale sancţiuni financiare.

Ungaria a reacţionat la scurt timp. Ministrul de externe ungar Peter Szijjarto a afirmat că politica Uniunii Europene în domeniul migraţiei reprezintă un teren fertil pentru succesul traficanţilor de persoane, ceea ce face „în mod special ipocrită'' procedura de infringement lansată vineri de Comisia Europeană.

Într-o conferinţă de presă alături de omologul său bosniac Elmedin Konakovic, şeful diplomaţiei ungare a subliniat că, în loc să afirme că intrarea legală este singura cale de a veni în Europa, ''Bruxellesul forţează cote, trimiţând practic o scrisoare de invitaţie fiecărui migrant pentru a veni aici''.

Szijjarto a mai menţionat că Ungaria a cheltuit 650 de miliarde de forinţi (1,7 miliarde de euro) pentru protecţia frontierei şi că a primit doar 1% din această sumă drept compensaţie de la Uniunea Europeană. El a explicat că legislaţia ungară adoptată în luna aprilie vizează „expulzarea traficanţilor de persoane întrucât este mai bine ca ei să se afle în afara ţării''.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ungaria a oprit trei din cele patru reactoare de la centrala nucleară Paks pentru că apa Dunării este prea caldă
Ungaria a oprit trei din cele patru reactoare de la centrala nucleară Paks pentru că apa Dunării este prea caldă

Centrala nucleară Paks din Ungaria a oprit trei dintre cele patru reactoare ale sale, cu o putere combinată de 240 MW, din cauza creşterii temperaturii fluviului Dunărea, a anunţat joi seara operatorul centralei, potrivit Reuters.

 

Oficialii din Ungaria dau de înțeles că dacă Turcia susține aderarea Suediei la NATO, atunci sunt de acord și ei
Oficialii din Ungaria dau de înțeles că dacă Turcia susține aderarea Suediei la NATO, atunci sunt de acord și ei

Summitul de la Vilnius se deschide marți într-o notă optimistă. Președintele turc a acceptat luni seară să sprijine aderarea Suediei la NATO, blocată de peste un an.

Viktor Orban: Ungaria nu va pune în aplicare deciziile UE în materie de migraţie
Viktor Orban: Ungaria nu va pune în aplicare deciziile UE în materie de migraţie

Ungaria nu va pune în aplicare deciziile UE în materie de migraţie, nu va accepta cotele obligatorii şi nu va accepta nici obligaţia de a construi tabere, "ghetouri de migranţi", a declarat premierul ungar Viktor Orbán, potrivit agenției maghiare MTI.

Ungaria, stat membru NATO și UE, l-a primit în vizită oficială pe ministrul Sănătății din Rusia
Ungaria, stat membru NATO și UE, l-a primit în vizită oficială pe ministrul Sănătății din Rusia

Ungaria l-a găzduit miercuri pe ministrul rus al sănătății, în cadrul unei vizite considerată ”rară” a unui membru al cabinetului Rusiei într-un stat membru al UE și NATO, notează Reuters.

Ungaria se opune planului Uniunii Europene de a acorda mai mulţi bani Ucrainei. Viktor Orban: “Absolut ridicol şi absurd”
Ungaria se opune planului Uniunii Europene de a acorda mai mulţi bani Ucrainei. Viktor Orban: “Absolut ridicol şi absurd”

Ungaria respinge planurile Comisiei Europene de a acorda mai mulţi bani Ucrainei.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.