Procesul atentatului de la Nisa începe la şase ani de la tragedia în care au murit zeci de oameni

atentat nisa

Procesul atentatului de la Nisa, din 2016, începe în data de 5 septembrie, la Paris.

Printre martori prezenți la proces se numără şi fostul preşedinte francez şi fostul ministru de interne aflaţi în funcţie la data evenimentelor, conform AFP și Agerpres

Curtea cu juraţi specială prezidată de judecătorul Laurent Raviot va trebui să stabilească vinovăţia a opt inculpaţi, printre care şi o femeie, membri ai anturajului lui Lahouaiej-Bouhlel sau intermediari în traficul de arme pentru acesta.

Trei dintre acuzaţi, Ramzi Kevin Arefa, Chokri Chafroud şi Artan Henaj, se află deja în arest.

Alţi patru, Maksim Celaj, Endri Elezi, Mohamed Ghraieb şi Enkeledja Zace, sunt sub control judiciar şi vor fi prezentați liberi în faţa instanţei.

Citește și
zbor British Airways de la Nisa la Londra Heathrow
Pasagerii unui zbor întârziat, prinși în avion fără aer condiționat timp de 90 de minute. „Este mai fierbinte decât în iad”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Brahim Tritrou va fi judecat în lipsă, după ce s-a sustras controlului judiciar. Potrivit avocatului său, el este încarcerat în Tunisia.

Arefa, Chafroud şi Ghraieb sunt acuzaţi de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni cu caracter terorist, infracţiune care poate duce la condamnări de câte 20 de ani de detenţie.

Arefa, care este recidivist, ar putea fi condamnat chiar la închisoare pe viaţă.

Ceilalţi cinci inculpaţi vor fi judecaţi pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Ei ar putea primi pedepse cu închisoarea între cinci şi zece ani.

Niciunul dintre cei opt nu este acuzat de complicitate la omoruri sau de tentativă de omor în grup organizat, deoarece autorul este mort.

În proces s-au constituit până în prezent 865 de părţi civile, dintre care 39 de cetăţeni străini. Reprezentarea lor legală este asigurată de 119 avocaţi.

 

Procesul ar urma să se încheie în 16 decembrie, cu şedinţe de marţi până vineri, dimineaţa şi seara.

Şedinţele de la Paris vor fi transmise în direct în Acropolis, palatul congreselor din Nisa, cu o capacitate de 500 de persoane, pentru părţile civile care nu pot asista. 

Printre martori se vor afla şi fostul preşedinte francez Francois Hollande şi fostul ministru de interne Bernard Cazeneuve, aflaţi în funcţie în 2016.

Părţile civile, apropiaţii victimelor şi supravieţuitorii atentatului vor avea la dispoziţie cinci săptămâni pentru a depune mărturie.

Primele interogatorii ale acuzaţilor, apăraţi de 14 avocaţi, sunt aşteptate la începutul lui noiembrie.

Masacrul de la Nisa

Atentatul de la Nisa a avut loc în data de 14 iulie 2016, de Ziua Națioanlă a Franței. Tunisianul Mohamed Lahouaiej-Bouhlel, în vârstă de 31 de ani, a intrat cu un camion de 19 tone în mulţimea de pe Promenade des Anglais, adunată să asiste la focurile de artificii lansate cu ocazia aniversării căderii Bastiliei.

În urma atentatului au murit 86 de oameni, printre victime numărându-se și copii. Agence France-Presse a descris evenimentul ca fiind al treilea atac terorist major din Franța de la începutul anului 2015, după atacurile din Île-de-France din luna ianuarie a aceluiași an și atentatele de la Paris din noiembrie 2015.

Autorul direct al atentatului a fost ucis pe loc de poliţişti. La două zile de la atac, organizaţia Statul Islamic a revendicat atentatul, însă anchetatorii nu au putut stabili o legătură directă a acestei organizaţie teroriste cu atentatul de pe Riviera franceză.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Turismul de nișă, tot mai căutat de români. Unde se organizează excursiile și de la ce prețuri pornesc
Turismul de nișă, tot mai căutat de români. Unde se organizează excursiile și de la ce prețuri pornesc

Pe lângă relaxarea de pe litoral, în această vară oamenii caută și vacanțe tematice. Care sunt pentru toate gusturile și buzunarele.

Pasagerii unui zbor întârziat, prinși în avion fără aer condiționat timp de 90 de minute. „Este mai fierbinte decât în iad”
Pasagerii unui zbor întârziat, prinși în avion fără aer condiționat timp de 90 de minute. „Este mai fierbinte decât în iad”

Pasagerii au fost lăsați cu ochii în lacrimi după ce au fost prinși ca într-un cuptor într-un avion în Nisa timp de 90 de minute.

Preot înjunghiat într-o biserică din Franţa. Atacatorul a fost dezarmat de o călugăriță
Preot înjunghiat într-o biserică din Franţa. Atacatorul a fost dezarmat de o călugăriță

Un preot şi o călugăriţă au fost răniţi duminică, în timpul turul doi al alegerilor prezidenţiale, cu arma albă, într-o biserică, la Nisa, potrivit Parchetului din Nisa. Atacatorul ar fi strigat „Macron trebuie omorât!”, înainte de atac.

(P) Cum știu dacă optimizarea SEO funcționează?
(P) Cum știu dacă optimizarea SEO funcționează?

Optimizarea SEO funcționează și produce schimbări pe termen mediu-lung, în funcție de competiția din nișa adresată.

Apple vrea să facă tablete mai mari
Apple vrea să facă tablete mai mari

Compania care domină copios piaţa tabletelor, Apple, pare să fi identificat o nouă nişă pe care să crească, cea a tabletelor de peste 13 inch, scrie News.ro. 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.