Camerele de supraveghere din creșe și grădinițe ar putea fi folosite obligatoriu, fară acordul părinților

×
Codul embed a fost copiat

Camerele de supraveghere în creșe și grădinițe ar putea fi obligatorii. 

Această propunere pentru modificarea legii vine după incidentele grave petrecute in unitățile de învățământ între elevi și profesori.

Astfel, acuzațiile vor putea fi verificate.

În acest moment, legea spune că supravegherea video se poate face doar cu acordul parintilor si al profesorilor, iar multe camere, deși montate, stau nefolosite.

Unele grădinițe și creșe private au camere de supraveghere în clase, la cantină şi în camerele de odihnă, iar părinții pot vedea ce se întâmplă în timp real cu copiii.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Mihaela Bănică, director educațional grădiniță: Doar în anumite spatii din cauza GDPR, au acces doar la sălile de grupa unde cadrele didactice își țin orele. O parte negativă pe care noi am semnalat-o este că pe acele camere se pot interpreta anumite imagini și atunci părintele își poate face o idee negativă despre ceea ce s-a întâmplat. Unii părinți pornesc cu ideea de a urmări cadrele didactive, nicidecum copilul și de a interpreta anumite gesturi greșit".

Cele mai multe unități de învățământ de stat însă, nu au camere de supraveghere ori acestea nu funcționează și atunci când se ajunge la un conflict, nu poate fi clarificat.

Un proiect de modificare a articolului 66 din legea educației, depus la camera deputaților prevede ca grădinițele și creșele de stat și private să fie obligate să aibă "camere de supraveghere în sălile de clasă, pe holuri, în sala de mese și de festivități dar și în exteriorul clădirii" indiferent de opinia părinţilor sau a educatorilor.

Cel mai probabil, dacă proiectul va trece şi de senat, va intra în vigoare din anul şcolar următor.

În prezent Legea Educației spune că nu se pot monta camere de supraveghere în sălile de clasă fără acordul majorității părinților, și consultarea prealabilă a profesorilor, învățătorilor sau educatorilor. Acesta este motivul principal pentru care, deşi exista sisteme audiovideo în şcoli, acestea funcționează doar în timpul examenelor.

Pe lângă camere de supraveghere, unele unități de învățământ iau măsuri suplimentare de prevenție.

Vali Paraschiv, director adjunct şcoală privată:
"Avem un sistem de turnicheţi, doar pe acolo pot intra elevii în scoală, folosind un ceas pe care îl am eu la mâna. elevii dau cu acest ceas pe la turnicheţi și abia apoi intră în instituție, la fel și în ieșire. Este folosit și la vestiarul elevului. Cu ajutorul acestui ceas voi vedeți când intră și când iese un copil de scoală? da".

În prezent, unitățile care au camere de supraveghere își asumă răspunderea cu privire la protecția datelor personale.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Județul unde zilierii primesc 100 euro/zi. ”Cei de afară să se întoarcă în România. Acolo ești sclav. Aici ești respectat”
Județul unde zilierii primesc 100 euro/zi. ”Cei de afară să se întoarcă în România. Acolo ești sclav. Aici ești respectat”

O fermă din Vaslui își plătește zilierii și cu 100 de euro pe zi, la culesul cireșelor, singura condiție fiind să strângă cât mai multe fructe. Oamenii sunt încântați și le spun celor din afară să se întoarcă în România, pentru că aici sunt respectați.

 

Europa, cel mai dramatic declin al drepturilor muncitorilor: ”Democrația este în pericol”. România, singura rază de speranță
Europa, cel mai dramatic declin al drepturilor muncitorilor: ”Democrația este în pericol”. România, singura rază de speranță

Cea mai dramatică prăbușire a drepturilor muncitorilor se înregistrează în Europa, unde situația e atât de gravă, încât se consideră că însăși ”democrația se află în pericol”. Suprinzătoarea rază de speranță vine din România.

 

„Ziua Părinţilor de Îngeri”. Klaus Iohannis a promulgat legea prin care părinții au acces la consiliere psihologică gratuită
„Ziua Părinţilor de Îngeri”. Klaus Iohannis a promulgat legea prin care părinții au acces la consiliere psihologică gratuită

„Ziua Părinţilor de Îngeri", care comemorează copiii decedaţi la naştere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, va fi marcată pe 15 octombrie.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.