Raed Arafat: Nu cred că a trecut ce era mai greu. Probabil va mai dura 3-4 săptămâni

Raed Arafat
Pro TV

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat a declarat că ceea ce este mai greu în privinţa crizei coronavirusului, în România, nu a trecut încă şi că totul depinde de cum vor evolua lucrurile în perioada următoare.

Raed Arafat a precizat că autorităţile din România sunt "mai pregătite”, dar "fiecare zi ne prinde cu un pas în plus”.

"Cu siguranţă sunt mai pregătite. Dacă apare o situaţie similară cu cea din Italia, clar că şi noi putem fi depăşiţi. Până acum noi am avut o creşere mai lină decât în alte zone. Dar dacă vom avea o creştere mai bruscă, sigur că şi noi vom fi depăşiţi. De aici şi ideea de a naţionaliza spitalele de campanie, cel de la Ana Aslan, de la Constanţa. Ne pregătim mai departe şi cu siguranţă fiecare zi ne prinde cu un pas în plus în faţa unei situaţii la care nu vrem să ajungem. Mai vreau să dau un exemplu, ventilatoarele stricate. S-a alocat o hală şi vom începe să le reparăm. Echipele de consultare trimise la Arad, la Hunedoara, am început să detaşăm medici şi am semnat pentru detaşarea unor medici de la Iaşi la Suceava. Toate aceste mişcări ne fac să fim mai pregătiţi”, a spus Arafat duminică seară la Digi 24, potrivit News.ro.

Arafat şi-a arătat îngrijorarea privind numărul mare de români care s-ar putea întoarce în ţară, de Paşte.

"Îngrijorarea există pentru că nu ştii ce va fi. Există estimări, calcule, dar ştim că orice lucru se poate schimba pe parcurs. Îngrijorarea a fost exprimată la cel mai înalt nivel al statului şi îngrijorarea este că se va întoarce un număr mare înapoi şi ştim că cei mai mulţi români sunt în zonele periculoase. Oamenii vin şi îşi expun părinţii. Cazul zero a fost persoană venită din alte ţări. De aici au provenit alte situaţii, cum este cea de la Spitalul Gerota şi alte spitale din ţară”, a declarat secretarul de stat.

Citește și
Raed Arafat
Raed Arafat: Creştere de număr de cazuri, fără discuţie va fi. Decese, din păcate vor fi
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Raed Arafat a spus că ce este mai greu nu a trecut.

"Nu, nu cred că a trecut ce era mai greu. Noi sperăm să nu avem o evoluţie bruscă a cazurilor şi să avem o evoluţie mai lină. Nimeni nu poate spune că am trecut peste ce era greu. Cred că ne vom confrunta cu o perioadă mai grea faţă de ce am trecut”, a mai spus Arafat.

El a făcut un apel la autorităţile din zona rurală să explice oamenilor cum să respecte regulile: "În zona rurală lumea e mai lejeră cu situaţia asta. Va trebui primarii să explice oamenilor să respecte regulile, să îi sprijine a înţelege care este situaţia cu care ne confruntăm. Trebuie aplicate şi acolo toate măsurile de distanţare”.

Întrebat cât vor mai dura măsurile de restricţie în România, Arafat nu a dorit să dea un termen exact, dar a spus că în trei- patru săptămâni ar putea să înceteze.

"În China au început să relaxeze măsurile de carantină. Noi totuşi nu am ajuns la izolare totală, am pus reguli, iar economia cât de cât este lăsată să îşi desfăşoare activitatea. Normal că anumite sectoare sunt afectate. Cât va dura? Sperăm cât mai scurt, probabil 3-4 săptămâni, nu pot să dau cifre sau să fiu citat cu cifre. Totul depinde de evoluţia situaţiei. Este o muncă în echipă şi echipa suntem noi cu toţii, la toate nivelurile, de la omul de rând, până la nivelul cel mai înalt”, a mai spus secretarul de stat.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Arafat recomandă purtarea măștilor: ”Nu este nevoie de mască medicală, puteți improviza”
Arafat recomandă purtarea măștilor: ”Nu este nevoie de mască medicală, puteți improviza”

Secretarul de stat Raed Arafat a transmis duminică un mesaj pe Facebook în care îndeamnă populația să poarte măști de protecție chiar dacă oamenii nu au simptome de infectare cu covid-19 și chiar dacă măștile nu sunt cumpărate de la farmacie.

Raed Arafat: Creştere de număr de cazuri, fără discuţie va fi. Decese, din păcate vor fi
Raed Arafat: Creştere de număr de cazuri, fără discuţie va fi. Decese, din păcate vor fi

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, vineri seară, că principalul partener al autorităţilor este populaţia, iar dacă oamenii nu respectă măsurile impuse se va ajunge la focare ce nu mai pot fi controlate, urmând a se impune noi restricţii.

Ministrul Marcel Vela: ”Se instituie carantină totală în Suceava și 8 comune din zonă”
Ministrul Marcel Vela: ”Se instituie carantină totală în Suceava și 8 comune din zonă”

Suceava a devenit, luni noapte, primul oraș din țară plasat în carantină. Aceeași măsură a fost luată și pentru alte 8 localități din apropiere.

Avertismentul lui Raed Arafat despre coronavirus: ''Vă rog mult, evitați la maxim''
Avertismentul lui Raed Arafat despre coronavirus: ''Vă rog mult, evitați la maxim''

Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a dat sâmbătă un mesaj prin care îndeamnă la evitarea "la maxim" a activităţilor care nu sunt esenţiale în aceasta perioadă şi recomandă totodată respectarea măsurilor de izolare şi distanţare socială.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.