Reacția lui Bănescu după ce preotul Nicolae Tănase a declarat că „dacă un băiat abuzează o fată, aceasta e şi ea vinovată”

×
Codul embed a fost copiat

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, a numit afirmaţiile preotului Nicolae Tănase din Valea Plopului potrivit cărora „dacă un băiat abuzează o fată, aceasta e şi ea vinovată”, drept „o gândire barbar clericalizată”.

Preotul Nicolae Tănase de la Valea Plopului a declarat, la Constanţa, că fetele care sunt agresate sexual ar trebui să intre la închisoare, afirmând că “fetele frumoase atrag băieţi şi, pe urmă, băieţii intră în puşcărie că au tras de fete”. El a arătat că acei băieţi vor intra la închisoare, dar ”fetele nu sunt chiar nevinovate” şi ar trebui să facă şi ele trei, patru luni de puşcărie.

Vasile Bănescu: „Dacă un băiat abuzează o fată, aceasta e şi ea vinovată”. Pentru că l-a ispitit. Doar e urmaşa Evei, se ştie. Ergo, să facă şi ea puşcărie. Iată o mostră de „gândire” barbar clericalizată, până în dinţi înarmată împotriva raţiunii, gingăşiei şi teologiei, reducţionistă până la anularea de sine, inspirată de cea mai proastă cu putinţă raportare la realitate şi la revelaţia biblică. Într-o asemenea sumbră viziune, ispita nu e doar un substantiv feminin, ea este femeia sau feminitatea însăşi. Aprioric vinovată înaintea bărbatului şi bărbăţiei. Aceasta din urmă fiind, în context, doar un eufemism pentru bădărănia virilă, agresivă şi eventual barboforă. Ce trist! Când miezul creştinismului e doar libertate, dragoste, bucurie. Libertate responsabilă, dragoste agapică, bucurie a întâlnirii şi învierii", a scris pe Facebook Vasile Bănescu.

Preotul Nicolae Tănase a susţinut, la Constanţa, conferinţa “Postul: Ascultare, dietă sau terapie?”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Adolescentul care a atacat cu cuţitul mai mulți oameni într-o biserică din Sydney este acuzat de terorism
Adolescentul care a atacat cu cuţitul mai mulți oameni într-o biserică din Sydney este acuzat de terorism

Un adolescent de 16 ani a fost inculpat pentru infracţiunea de terorism joi, după ce două persoane au fost rănite într-un presupus atac cu cuţitul la o biserică din Sydney la începutul săptămânii.

 

O supraviețuitoare a cancerului la sân va alerga topless la Maratonul de la Londra. Vrea să șteargă stigmatizarea masectomiei
O supraviețuitoare a cancerului la sân va alerga topless la Maratonul de la Londra. Vrea să șteargă stigmatizarea masectomiei

Englezoaica Louise Butcher va deveni duminică prima femeie care aleargă topless la Maratonul de la Londra. Femeia a suferit în 2022 o dublă masectomie, iar prin gestul ei vrea să ajute la ștergerea stigmatului din jurul cancerului.

 

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.