Regele Charles, vizitat la Viscri de ”omologul” Cioabă. Monarhul britanic, entuziasmat de pălinca primită: ”Oh, da!” | FOTO

×
Codul embed a fost copiat

Vacanța privată a Regelui Charles al treilea în țara noastră s-a transformat, ușor-ușor, într-o baie de mulțime. Monarhul britanic a ajuns marți la Viscri, unde a fost așteptat de zeci de români dornici să-l vadă și să-i strângă mâna.  

Regele Charles a mers la ”Casa albastră” pe care a cumpărat-o la Viscri în urmă cu mai mulți ani și s-a întâlnit acolo cu producători din zonă și din Maramureș, care i-au adus și foarte multe daruri, cum ar fi brânzeturi, horincă sau fotografii înrămate de la vizitele sale anterioare din România.

Tot aici s-a aflat și Regele Cioabă, care a ținut foarte mult să se întâlnească cu monarhul britanic, având în vedere că în regatul său s-au stabilit foarte mulți români de etnie romă.

Pe drumul spre Viscri, regele Charles a mai avut o oprire scurtă și la țiglăria din Bățanii Mari, care a fost realizată cu sprijinul său. Acolo se fabrică, cu metode tradiționale, țiglele care îmbracă acoperișurile mai multor case, biserici sau castele din Europa.

Regele Charles a avut planificată și o vizită scurtă la biserica fortificată din Viscri, unde va sta de vorbă cu mai mulți meșteri populari.   

Citește și
regele charles in romania
Regele Charles al III-lea a stat la șuetă, la poartă, cu vecinii din Valea Zălanului. „Unde doarme el am dormit și eu”
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Regele Charles, entuziasmat de pălinca primită: ”Oh, da!”

Și luni, regele s-a oprit să vorbească cu oamenii și chiar s-a lăsat pupat cu foc pe obraji. Marți s-au auzit ropote de aplauze pe ulițele din satul Valea Zălanului, în județul Covasna. Regele nu și-a dezamăgit admiratorii.

Regele Charles se bucură când i se dă un butoiaș: ”Oh, da! Minunat! E de pere, așa-i? Ai mai fost aici, îmi amintesc”.

Cel care i-a daruit pălinca a venit special de la Oradea, iar emoțiile l-au făcut să încalce regulile de protocol: la final l-a îmbrățișat pe rege și chiar l-a sărutat pe obraji. Monarhul nu a obiectat. Apoi a strâns călduros mâinile altor români care au bătut cale lungă să îl întâlnească.

Regele Charles: ”Merg la plimbare. E foarte special să mă întâlnesc cu toți acești oameni primitori".

Regele Charles: Sunteți tot din Sibiu?

Turist: Nu, din Londra. Din Leyton.

Regele Charles: Și sunteți aici doar pentru câteva zile...

Turist: Pentru acest moment special”.

După ce a salutat răbdător pe toată lumea, regele a pornit în drumeție, ca de obicei, cu un binoclu la gât, cu un toiag în mână și cu o pălărie de soare. A purtat regulamentar bocanci. În urma lui, oamenii au rămas emoționați.

Laurențiu Torok, turist: ”Emoționant, ce sa zic. Nu pot să descriu. Am emoții, vă dați seama că am dat mâna cu un om foarte important".

Femeie: ”Faptul că a ales să vină după ce a fost instalat ca rege în Marea Britanie, în România este un lucru mare. Putea să aleagă orice altă țară din lumea asta".

Bărbat: ”Foarte popular, foarte comunicativ. Era Prinț de Wales când l-am întâlnit acum câțiva ani".

I-au dăruit semințe și răsaduri de flori rare

Nici Alexandru Tătar nu este la prima întâlnire cu Maiestatea Sa. A fost chiar invitat în curtea din Valea Zălanului, să divulge un mic secret.

"- Uitați!! La el în curte.

- Aveți o poză chiar cu el, cu Regele Charles.

- Da, la el înăuntru. I-am povestit cum prepar eu în căldările mele pălinca”.

Localnicii i-au dăruit regelui inclusiv semințe și răsaduri de flori rare, pe care le-a admirat în plimbările sale prin Valea Zălanului: floarea porumbeilor, trandafirul Rusaliilor și urechile iepurașului.

Mihaly Blega, localnic: ”Asta e o plantă de pe vremea de gheață (Era glaciară- n.red.), nu prea sunt... doar aici la noi și încă în câteva locuri se mai găsește".

În tot acest timp, Casa Regală a Marii Britanii a anunțat că Regele Charles al III-lea renunță la o proprietate din Țara Galilor, un conac cumpărat în 2007 cu 1,2 milioane de lire, citează The Telegraph. Motivul? Majestatea Sa va petrece mai puțin timp de acum încolo în Țara Galilor.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Regele Charles s-a întreținut cu zeci de turiști la Valea Zălanului. Și-a petrecut întreaga duminică în natură
Regele Charles s-a întreținut cu zeci de turiști la Valea Zălanului. Și-a petrecut întreaga duminică în natură

Valea Zălanului, un sătuc din judeţul Covasna, a devenit, atracție turistică. Zeci de oameni de peste tot din ţară au mers acolo, doar ca să-l vadă pe Regele Charles.

Regele Charles al III-lea a stat la șuetă, la poartă, cu vecinii din Valea Zălanului. „Unde doarme el am dormit și eu”
Regele Charles al III-lea a stat la șuetă, la poartă, cu vecinii din Valea Zălanului. „Unde doarme el am dormit și eu”

Peste noapte, Valea Zălanului a devenit un important punct de atracție turistică.

AFP, despre vizita Regelui Charles al III-lea în România. Ce spun jurnaliștii publicației despre Transilvania
AFP, despre vizita Regelui Charles al III-lea în România. Ce spun jurnaliștii publicației despre Transilvania

„O mare onoare”. Transilvania se bucură să-l primească, sâmbătă, pe regele Charles al III-lea, care a ales această regiune pitorească din România pentru prima sa călătorie în străinătate de la încoronare.

 

 

Cum a fost primit Regele Charles al III-lea de vecinii din Valea Zălanului: „Mi-a strâns mâna și ne-am pupat
Cum a fost primit Regele Charles al III-lea de vecinii din Valea Zălanului: „Mi-a strâns mâna și ne-am pupat"

După vizita la Cotroceni, Regele Charles al III-lea a ajuns vineri pe meleagurile pe care le îndrăgește atât de mult - la Valea Zălanului.  

Regele Charles al III-lea, discurs în limba română: Întotdeauna m-am simțit acasă în România, „ţară de glorii, ţară de dor”
Regele Charles al III-lea, discurs în limba română: Întotdeauna m-am simțit acasă în România, „ţară de glorii, ţară de dor”

Regele Charles al III-lea a ajuns, vineri, în România. Chiar dacă vizita sa este una privată, în semn de curtoazie suveranul s-a întâlnit cu președintele României, Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni 

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.