Român care a agresat pasagerii și însoțitorii de zbor dintr-un avion, condamnat la închisoare cu executare

×
Codul embed a fost copiat

Un individ beat care a devenit violent la bordul unei curse Copenhaga-București a fost condamnat la doi ani și jumătate de închisoare, cu executare.

Altercația în care a fost implicat românul în vârstă de 44 de ani în stare de ebrietate a avut loc acum aproape doi ani, iar acum a fost pronunțată condamnarea, care nu este definitivă, la Judecătoria Buftea, transmite Poliția de Frontieră.

„Un bărbat în vârstă de 44 ani, care a avut un comportament violent la adresa pasagerilor unei aeronave, a fost condamnat definitiv la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, pentru săvârşirea fără drept a oricărui act de violenţă fizică sau psihică asupra unei persoane aflate la bordul unei aeronave civile în zbor ori în pregătire de zbor, dacă fapta este de natură să pună în pericol siguranţa acestei aeronave, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 119 alin. 1 din Legea 21/2020 privind Codul Aerian al României şi pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere. De asemenea, instanţa de judecată a dispus, ca pedeapsă complementară, interzicerea unor drepturi, respectiv exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale”, au transmis reprezentanții Poliției de Frontieră.

Conform sursei citate, la data 24.03.2022, poliţiştii de frontieră l-au preluat pe bărbat, la aterizare, dintr-o aeronavă care se deplasa pe ruta Copenhaga – Otopeni şi care a aterizat, la ora 21:10, în regim de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti. Motivul a fost generat de faptul că, bărbatul, aflându-se în stare avansată de ebrietate, a devenit indisciplinat şi a început o altercaţie în timpul aterizării, agresând verbal, atât pasagerii, cât şi pe membrii echipajului de zbor.

Citește și
taxe bilete de avion
Taxele ascunse ale unor companii aeriene. Cu cât pot încărca prețurile
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Agresorul, de profesie șofer, inițial s-a luat la harță cu alți doi pasageri, pe care îi filma cu telefonul mobil, apoi a devenit extrem de violent și agresiv, ameninințând cu moartea nu numai cei pe doi pasageri ci și echipajul de bord. S-a creat o adevărată busculadă la bordul aeronavei Wizzair aflată în procedură de aterizare în încercarea de a-l imobiliza pe individ, care a fost legat cu o centură de copii.

Individul fusese condamnat anterior și la patru ani și zece luni de închisoare pentru furt în regim de crimă organizată, pedeapsă pe care a executat-o parțial.

Ce prevede legea despre faptele comise în avion

La momentul respectiv, echipajul a acţionat conform procedurilor standard de securitate şi aeronava a aterizat în siguranţă. Pasagerul a fost preluat de autorităţi, iar restul călătorilor au fost debarcaţi conform procedurilor normale.

În conformitate cu Art. 119 - (1) din Legea 21/2020 privind Codul Aerian al României, “Săvârşirea fără drept a oricărui act de violenţă fizică sau psihică asupra unei persoane aflate la bordul unei aeronave civile în zbor ori în pregătire de zbor, dacă fapta este de natură să pună în pericol siguranţa acestei aeronave, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 de ani şi interzicerea unor drepturi”.

Totodată, conform Art. 119 - (2) din acelaşi Cod Aerian, “Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a fost săvârşită asupra unui membru al echipajului aeronavei, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi”.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce s-a întâmplat cu un însoțitor de zbor care a căzut din picioare chiar înainte de decolarea unui avion transoceanic
Ce s-a întâmplat cu un însoțitor de zbor care a căzut din picioare chiar înainte de decolarea unui avion transoceanic

Un steward a murit la bordul unui avion care decola, în mijlocul călătorilor. Bărbatul s-a prăbușit pe culoar, chiar înainte de Anul Nou, în timpul unui zbor BA32 British Airways Londra-Hong Kong.

Taxele ascunse ale unor companii aeriene. Cu cât pot încărca prețurile
Taxele ascunse ale unor companii aeriene. Cu cât pot încărca prețurile

În industria zborurilor, procesul de rezervare a unui bilet poate părea adesea mai complex decât ai crezut inițial. Pe lângă costul inițial al biletului de avion, există o serie de taxe ascunse care pot adăuga o sumă semnificativă la nota de plată finală.

Miracolul din Japonia. Cum a fost posibil ca 379 de oameni să iasă nevătămați dintr-un avion în flăcări, în 90 de secunde
Miracolul din Japonia. Cum a fost posibil ca 379 de oameni să iasă nevătămați dintr-un avion în flăcări, în 90 de secunde

Miracolul din Japonia, unde 379 de oameni au fost salvați dintr-un avion în flăcări, are o explicație. Se cheamă profesionalism și disciplină, spun experții, care au catalogat evacuarea de urgență drept una „de manual”.  

"A fost o minune". Cum au fost salvate toate cele 379 de persoane din avionul cuprins de flăcări. Evacuare în 90 de secunde

Toţi cei 379 de pasageri şi echipajul au scăpat din aeronava Airbus A350 care a fost cuprinsă, marţi, pe aeroportul Haneda din Tokyo, de o minge de foc după ce s-a ciocnit cu un avion mai mic al Gărzii de Coastă, la scurt timp după aterizare.

Imagini filmate de un pasager din interiorul avionului care a luat foc în Japonia. „Am crezut că o să mor”
Imagini filmate de un pasager din interiorul avionului care a luat foc în Japonia. „Am crezut că o să mor”

S-a dezlănțuit infernul pe pista celui mai mare aeroport din Tokyo. Un avion cu sute de pasageri s-a ciocnit la sol cu un avion mai mic al Gărzii de coastă, care urma să livreze ajutoare pentru sinstrați, după cutremurul cu magnitudinea de 7,6 de luni.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.