Român găsit mort în timpul unui pelerinaj la Athos. Ce ţinea în mână în ultimele clipe

muntele athos
iStock

Autorităţile din nordul Greciei investighează moartea unui român în vârstă de 28 de ani, absolvent al Facultăţii de Teologie din Bucureşti.

Cadavrul său a fost găsit în apropierea intrării într-o peşteră în timpul unui pelerinaj pe Muntele Athos, relatează vineri ekathimerini.com.

Potrivit presei locale, un călugăr de la Mănăstirea Lavra a descoperit trupul tânărului lângă intrarea în Peştera Sfântului Atanasie Athonitul, de pe Muntele Athos, transmite Agerpres.

Bărbatul în vârstă de 28 de ani, proaspăt absolvent al Facultăţii de Teologie din Bucureşti, a fost descoperit ţinând în mână o icoană a Sfintei Maria.

El se afla pe Muntele Athos ca oaspete al schitului românesc Prodromos şi a fost văzut ultima oară miercuri dimineaţă.

Citește și
Pelerini
Mii de români au mers în pelerinaj la peștera Sf. Andrei. Spațiul a devenit neîncăpător
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

O autopsie a fost cerută de autorităţi pentru a se stabili cauza morţii.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Brăilenii au stat la coadă pentru a se închina la moaștele Sf. Nicolae și pentru sarmale
Brăilenii au stat la coadă pentru a se închina la moaștele Sf. Nicolae și pentru sarmale

De sărbătoarea Sfântului Nicolae, Brăila are multe motive de bucurie: dincolo de onomastica multor brăileni a fost adusă pentru pelerinaj mâna Sfântului Nicolae păstrată de pe vremea lui Mihai Viteazul în Biserica Sfântul Gheorghe Din Capitală.

Mii de români au mers în pelerinaj la peștera Sf. Andrei. Spațiul a devenit neîncăpător
Mii de români au mers în pelerinaj la peștera Sf. Andrei. Spațiul a devenit neîncăpător

La Sărbătoarea Sfântului Andrei de sâmbătă, Ocrotitorul României, peste 15.000 de credincioşi au venit în pelerinaj, la Mănăstirea "Peştera Sfântului Apostol Andrei" din judeţul Constanța.

Sfântul Apostol Andrei, prăznuit într-un pelerinaj al luminii la Galați
Sfântul Apostol Andrei, prăznuit într-un pelerinaj al luminii la Galați

Este zi de mare sărbătoare sâmbătă. Credincioșii îl prăznuiesc pe Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul românilor.

A patra noapte în care oamenii stau la coadă în fața Mitropoliei.
A patra noapte în care oamenii stau la coadă în fața Mitropoliei. "Venim chiar dacă înghețăm""

Mii de oameni au venit și luni seară în fața Mitropoliei din Capitală, pentru a se închina la racla Sfântului Dimitrie.

Momente de disperare pentru o bunică, la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou
Momente de disperare pentru o bunică, la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou

A fost din nou o noapte albă pe Dealul Mitropoliei din Capitală, unde rugăciuni fierbinți s-au înălțat spre cer și mii de oameni s-au închinat la racla cu sfintele moaște.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.