România ajută India în criza medicală provocată de Covid. 75 de butelii de oxigen, donate

ajutoare India
Facebook.com

Echipamente medicale trimise Indiei de România, în urma creşterii numărului de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus aflate în stare gravă, au ajuns la New Delhi, a anunțat Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

"Avionul Forţelor Aeriene Române cu ajutoarele trimise sub coordonarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a aterizat vineri dimineaţă la orele 3,45, ora României, la New Delhi", precizează DSU într-un comunicat, potrivit Agerpres.

Ajutorul trimis de către România Republicii India a constat în 75 de butelii de oxigen de 40 l, 80 concentratoare de oxigen de 5 l şi 19 l şi 20 de dispozitive de oxigenoterapie cu debit ridicat în vederea gestionării efectelor generate de creşterea exponenţială a numărului de cazuri noi de persoane infectate cu noul Coronavirus, aflaţi în stare gravă, spune sursa citată.

Potrivit DSU, echipamentele medicale necesare continuării îngrijirii pacienţilor grav afectaţi de coronavirusul SARS-CoV-2 provin din donaţii ale societăţii civile, după cum urmează: eMAG, OMV PETROM, Linde Gaz, Deltamed, Medical Gazplus, Air Liquide Vitalaire Romania, BPM Tehnologica, Fundaţia pentru SMURD.

Citește și
Indian
Prima reacție a muncitorului infectat cu o tulpină indiană de coronavirus. În ce stare se află
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Imagini dramatice din India, unde pacienții COVID mor pe capete din cauza lipsei de oxigen
Imagini dramatice din India, unde pacienții COVID mor pe capete din cauza lipsei de oxigen

Coşmarul COVID pare fără de sfârşit în India, unde au fost anunţate alte recorduri, în privinţa infectărilor şi deceselor: aproape 380 de mii de noi cazuri de coronavirus și 3.645 de morţi, în doar 24 de ore.

Prima reacție a muncitorului infectat cu o tulpină indiană de coronavirus. În ce stare se află
Prima reacție a muncitorului infectat cu o tulpină indiană de coronavirus. În ce stare se află

Aţi ajuns în staţia post-vaccinare din Piaţa Constituţiei. Dacă după 15 minute toate lucrurile merg şnur, atunci puteţi să vă gândiţi cu optimism că anul acesta veţi ajunge în vacanţă la Milano, Istanbul, sau Costineşti.

Gheorghiţă: Tulpina indiană se asociază cu reducerea anticorpilor obţinuţi după vaccinare
Gheorghiţă: Tulpina indiană se asociază cu reducerea anticorpilor obţinuţi după vaccinare

Valeriu Gheorghiţă, afirmă că tulpina indiană a coronavirusului are două mutaţii "care se asociază cu reducerea activităţii neutralizante a anticorpilor obţinuţi după vaccinare, însă nu este un impact semnificativ care să reducă eficienţa vaccinurilor".

O tulpină indiană de Covid-19 în România, identificată la un muncitor. Nu s-ar fi aflat dacă nu voia să se întoarcă în India
O tulpină indiană de Covid-19 în România, identificată la un muncitor. Nu s-ar fi aflat dacă nu voia să se întoarcă în India

INSP a anunțat joi apariția unui caz de infectare cu o tulpină indiană de Covid-19 în România, precum și de existența unui focar de Covid-19 în rândul unor lucrători în construcții din Colonia Bod, Brașov.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.