România, oficial, despre alegerile din Rusia: ”Nu au fost nici corecte, nici democratice, nici libere”

luminița odobescu
Getty

Alegerile prezidenţiale din Rusia nu au fost "nici corecte, nici democratice, nici libere", a declarat, luni, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, înainte de participarea la Consiliul şefilor diplomaţiilor din UE, care are loc la Bruxelles.

"Nu e nevoie să comentez rezultatele alegerilor prezidenţiale din Rusia. Ştim cu toţii că aceste alegeri nu au fost nici corecte, nici democratice, nici libere. România condamnă organizarea alegerilor prezidenţiale din Rusia în teritoriile anexate ilegal din Ucraina, dar şi din regiuni din Republica Moldova - Transnistria sau din Georgia - Osetia de Sud sau Abhazia, acestea fiind făcute cu încălcarea dreptului internaţional", a afirmat Odobescu, potrivit Agerpres.

Ea a condamnat, de asemenea, recentele atacuri ruse asupra Ucrainei şi a vorbit despre necesitatea susţinerii ţării vecine.

"Ce este foarte important şi urgent este susţinerea militară a UE şi salut adoptarea fondului de sprijin pentru Ucraina. Este un important pas înainte în ceea ce priveşte acordarea Ucrainei muniţiei şi echipamentelor militare foarte necesare", a transmis ministrul român.

Ea a adăugat că România susţine adoptarea unui nou pachet de sancţiuni, al paisprezecelea, împotriva Rusiei.

Citește și
Vladimir Putin
Statele care l-au felicitat pe Vladimir Putin după victoria sa la alegerile prezidenţiale
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

"Este foarte important, pentru a limita capacitatea Rusiei de a ataca Ucraina. România susţine şi adoptarea de noi sancţiuni împotriva Rusiei în domeniul drepturilor omului", a completat Luminiţa Odobescu.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Franţa şi Germania critică modul de desfăşurare a scrutinului prezidenţial din Rusia. „Au fost alegeri fără alegere”
Franţa şi Germania critică modul de desfăşurare a scrutinului prezidenţial din Rusia. „Au fost alegeri fără alegere”

Franţa şi Germania au criticat luni modul de desfăşurare a scrutinului prezidenţial din Federaţia Rusă, organizat în perioada 15-17 martie şi încheiat cu victoria previzibilă a preşedintelui în exerciţiu Vladimir Putin.

Statele care l-au felicitat pe Vladimir Putin după victoria sa la alegerile prezidenţiale
Statele care l-au felicitat pe Vladimir Putin după victoria sa la alegerile prezidenţiale

China, Coreea de Nord şi Iranul l-au felicitat luni pe preşedintele în exerciţiu Vladimir Putin după victoria sa la alegerile prezidenţiale din Rusia, relatează AFP.

Dmitri Medvedev îl felicită pe Vladimir Putin „pentru victoria sa strălucitoare”
Dmitri Medvedev îl felicită pe Vladimir Putin „pentru victoria sa strălucitoare”

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a salutat duminică "victoria strălucitoare" a lui Vladimir Putin în alegerile prezidenţiale din Rusia.

Exit-poll „surpriză”: Vladimir Putin a câștigat alegerile prezidențiale din Rusia cu 87,97 la sută
Exit-poll „surpriză”: Vladimir Putin a câștigat alegerile prezidențiale din Rusia cu 87,97 la sută

Vladimir Putin a câştigat alegerile prezidenţiale din Rusia cu 87,97 la sută, conform primelor rezultate oficiale, citate de Reuters.

Zeci de ruşi s-au adunat la mormântul lui Aleksei Navalnîi de la Moscova, pentru a-şi exprima simbolic votul pentru acesta
Zeci de ruşi s-au adunat la mormântul lui Aleksei Navalnîi de la Moscova, pentru a-şi exprima simbolic votul pentru acesta

Zeci de ruşi s-au adunat duminică la mormântul lui Navalnîi de la Moscova, pentru a-şi exprima simbolic votul pentru regretatul politician al opoziţiei, în ultima zi a alegerilor prezidenţiale din Rusia.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.