România va avea două noi puncte de trecere a frontierei. Unde vor fi amplasate

Frontiera Ungaria
Shutterstock

Un memorandum a fost semnat, vineri, la Timişoara, de ministrul român al Transporturilor, Sorin Grindeanu şi ministrul Afacerilor Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, privind deschiderea a două noi puncte de trecere a frontierei spre Ungaria.

Un astfel de punct de trecere a frontierei va fi deschis la Beba Veche, cea mai vestică localitate din România, spre Kubekhaza, în Ungaria. Această conexiune rutieră a fost agreată în cadrul consultărilor bilaterale ale experţilor din cele două ţări.

Derularea acestui proiect, pe partea română, se va realiza prin intermediul CNAIR.

Al doilea punct de trecere a frontierei va fi deschis pe un viitor pod care va fi reconstruit peste râul Mureş, la Cenad, în judeţul Timiş, potrivit News.ro.

”Al doilea demers, şi al doilea memorandum semnat este important, se discută de el, cei care aveţi experienţă ştiţi că discutăm de podul peste Mureş de la Cenad. Memorandumul cred că e un punct important în realizarea acestei investiţii. Nu are doar o importantă simbolică acest pod, ci reprezintă o nevoie reală pentru a promova mai bine cooperarea dintre cele două ţări”, a declarat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Astfel, odată cu deschiderea acestor două noi puncte de trecere frontieră, numărul legăturilor pe graniţa dintre cele două ţări va ajunge la 14.

Ministrul Afacerilor Externe din Ungaria, Peter Szijjarto a subliniat importanţa colaborării dintre Ungaria şi România.

„E de interes strategic pentru Ungaria să poată colabora cât mai strâns cu România. Ne leagă atât direct, cât şi figurativ milioane de conexiuni. Şi, cu cât reuşim să avem mai multe puncte de legătură şi fizice, colaborarea va fi mai de succes. Am ajuns la acest acord strategic cu România să creştem numărul de puncte de trecere frontieră la graniţa cu România. În consecinţă, următorii ani vor fi despre mari construcţii de drumuri la graniţa dintre cele două ţări. (...) Astăzi am semnat un nou memorandum pentru deschiderea a două noi puncte, unul la Beba Veche cu conexiune la Kubekhaza pe partea maghiară. Acest punct va fi dat în folosinţă cel târziu în 2 ani. Astăzi am semnat şi un acord pentru reconstruirea unui pod între cele două ţări. Reconstruim podul peste Mureş de la Cenad care a fost distrus în 1940. Prin aceste 2 noi puncte de trecere, numărul total de puncte de trecere frontieră între România şi Ungaria ajunge de la 12 la 14. Acest număr va fi completat de cele două autostrăzi, şi astfel ajungem la 16. Poate creşte într-o secundă şi la 26 şi asta datorită faptului că între cele două ţări mai sunt încă 10 conexiuni rutiere care pot fi folosite doar o singură zi pe săptămâna din cauza faptului că România n-a aderat încă la Schengen”, a declarat ministrul Afacerilor Externe din Ungaria.

Localitatea Beba Veche din judeţul Timiş se învecinează atât cu Ungaria, cât şi cu Serbia, însă graniţele dintre cele trei ţări se deschid doar o dată pe an, timp de câteva ore, atunci când are loc sărbătoarea Triplex Confinium, de obicei în ultimul weekend din luna mai. Aici se doreşte construirea unor puncte de frontieră cu ambele ţări vecine. Deja Ungaria a reuşit deschiderea, în zonă, unui punct de trecere spre Serbia.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Doi bărbați prinși în flagrant de polițiștii sub acoperire în timp ce încercau să vândă un kilogram de droguri
Doi bărbați prinși în flagrant de polițiștii sub acoperire în timp ce încercau să vândă un kilogram de droguri

Doi bărbați au fost prinși în flagrant de polițiști sub acoperire, cărora încercau să le vândă aproximativ un kilogram de droguri pentru 42 de mii de lei.

 

Scene rupte din filmele de acțiune. Un bărbat a amenințat cu pistolul un șofer de autobuz și l-a forțat să meargă cu viteză
Scene rupte din filmele de acțiune. Un bărbat a amenințat cu pistolul un șofer de autobuz și l-a forțat să meargă cu viteză

S-au derulat scene tensionante în orașul american Atlanta. Un bărbat a deturnat un autobuz, cu tot cu șofer și pasageri.  

Momentul în care o fată de 12 ani este lovită de un tramvai, în Timișoara. Se grăbea să traverseze strada
Momentul în care o fată de 12 ani este lovită de un tramvai, în Timișoara. Se grăbea să traverseze strada

O fată în vârstă de 12 ani a fost lovită de un tramvai, în Timișoara. O cameră de supraveghere a surprins întreaga scenă.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.